Discuţiile privind o încetare a focului şi eliberarea ostaticilor israelieni deţinuţi de mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza urmează să fie reluate săptămâna viitoare la Cairo în jurul unei noi propuneri americane, potrivit unei declaraţii comune emise vineri de SUA, Qatar şi Egipt, principalii mediatori între Israel şi Hamas, deşi gruparea palestiniană a transmis că respinge iniţiativa Washingtonului, relatează AFP.

Aceste trei ţări mediatoare consideră că cele două zile de negocieri care s-au încheiat la Doha au fost „constructive” şi s-au desfăşurat într-o „atmosferă pozitivă”.

Washingtonul a prezentat la aceste negocieri o nouă propunere de compromis, susţinută de Egipt şi Qatar, pentru a „umple lacunele rămase” în ce priveşte „implementarea” unui acord de către Israel şi mişcarea palestiniană Hamas, potrivit unui comunicat de presă emis de Casa Albă.

Această propunere americană are la bază o foaie de parcurs prezentată de preşedintele american Joe Biden la sfârşitul lunii mai şi care prevede mai multe etape pentru încetarea ostilităţilor şi eliberarea ostaticilor răpiţi în timpul atacului Hamas din 7 octombrie în sudul Israelului.

„Oficiali de rang înalt din guvernele noastre urmează să se întâlnească la Cairo înainte de sfârşitul săptămânii viitoare cu scopul de a ajunge la un acord”, se arată în comunicat. „Acum este deschisă calea pentru un astfel de rezultat, pentru a salva vieţi, pentru a ajuta populaţia din Gaza şi a reduce tensiunile regionale”, cred cele trei ţări mediatoare.

În replică, Hamas a respins „noile condiţii” israeliene cuprinse în noua propunere, au declarat  pentru AFP, doi reprezentanţi ai grupării palestiniene.

Conform acestora, noile condiţii includ menţinerea forţelor israeliene în Fâşia Gaza de-a lungul graniţei cu Egiptul. „Nu vom accepta nimic mai puţin decât o încetare completă a focului, o retragere totală a trupelor israeliene din Fâşia Gaza şi întoarcerea persoanelor strămutate, precum şi un acord în care ostaticii să fie schimbaţi cu prizonieri” palestinieni deţinuţi în Israel, a indicat unul dintre aceşti reprezentanţi ai Hamas.

Războiul care a urmat incursiunii Hamas din 7 octombrie, soldată cu circa 1.200 de morţi în Israel, a condus la o situaţie umanitară dezastruoasă pentru aproape toţi cei aproximativ 2,4 milioane de palestinieni din Fâşia Gaza, care suferă din cauza penuriei de alimente, în timp ce bombardamentele şi ofensiva armatei israeliene au provocat aproape 40.000 de morţi palestinieni, majoritatea civili.

Dintre cei 251 de ostatici capturaţi de Hamas pe 7 octombrie, 111 încă se află în Fâşia Gaza, dar 39 dintre ei sunt decedaţi. (sursa: Agerpres)

Recomandările redacției