Tradiționalele artificii de Anul Nou nu reprezintă numai distracție și jocuri de lumini ce ne taie respirația, ci vin la pachet cu adevărate pericole. Cinci persoane au decedat în noaptea dintre ani în Germania, în încercarea de a aprinde focuri de artificii, au comunicat miercuri serviciile de poliţie, într-un bilanţ provizoriu, transmite AFP, citat de Agerpres.

Un tânăr de 24 de ani a încetat din viață în landul Renania de Nord – Westfalia, în apropiere de Paderborn, încercând să aprindă o rachetă pirotehnică, a transmis poliţia locală. Autoritățile sunt de părere că dispozitivul pirotehnic ar fi fost confecționat chiar de către victimă.

Alți doi bărbați s-au stins din viață în Saxonia

La Oschatz, în Saxonia, au avut loc două incidente similare cu cel al tânărului de 24 de ani, victimele fiind doi bărbați, de 45, respectiv 50 de ani. Bărbatul de 45 de ani a decedat în urma unor răni grave la cap, în timp ce dădea foc unei „bombe pirotehnice”, artificii de categoria F4, care necesită autorizaţie specială în momentul achiziției. Bărbatul de 50 de ani a murit încercând să detoneze o bombă pirotehnică.

În apropiere de Hamburg a avut loc o altă tragedie, acolo unde un tânăr de 20 de ani a murit dând foc unui dispozitiv pirotehnic.

Cel de-al cincilea deces s-a petrecut la Kremen, în Brandenburg, unde un bărbat a decedat în timpul „aprinderii unor dispozitive pirotehnice” cu o „manipulare inadecvată”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei locale. În acelaşi land, alţi trei bărbaţi au fost răniţi grav în circumstanţe similare.

sursa: b1tv.ro

Lasă un răspuns

Recomandările redacției