Este protest de amploare în toate unitățile medicale din țară. Angajații din sănătate au ieșit, din nou, în curțile spitalelor unde vor protesta timp de jumătate de oră și trag un nou semnal de alarmă în ceea ce privește situația din sistemul medical. Ei spun că prin ordonanța dată de Guvern nu se vor majora salariile, ci se vor acorda doar indemnizații.

Unitățile medicale sunt obligate, conform legii, să se încadreze în plafonul de 30% cu sporurile și indemnizațiile, doar că majoritatea spitalelor din țară sunt deja la nivelul maxim al acestui plafon.

Drept urmare, pentru a se putea acorda noi drepturi angajaților, spitalele vor fi nevoite să reducă din sporuri, ceea ce îi nemulțumește pe angajați, conform realitatea tv.

Astfel pe 6 iulie, angajații pichetează unitățile medicale, iar dacă revendicările nu le vor fi ascultate va urma un miting națională la data de 12 iulie.

 

Dacă nici atunci nu se vor rezolva problemele lor, pe 19 iulie va fi o grevă de avertisment, iar pe 27 iulie va fi declarată greva generală.

Sursa realitatea tv

 

 

Recomandările redacției