Provocarea lui Ponta şi ţâfna Olguţei Vasilescu

0
174

Marţi, după ce deputatul PSD Petre Sorin Marica a trecut la Pro România, Victor Ponta a declarat că partidul are 21 de deputați, un numărul egal cu UDMR și că „în perioada următoare” Pro România va depăși UDMR în Camera Deputaților. Drept urmare, a făcut ceea ce unii numesc o aroganţă la adresa PSD. „Fac o propunere publică pentru PSD (care se plânge mereu că este obligat să negocieze cu UDMR pentru că nu are voturi) – când aveţi propuneri bune pentru România veniţi la noi şi o să le votăm”, a scris Ponta pe Facebook. Lia Olguța Vasilescu, vicepreședinte al partidului și secretar al Camerei Deputaților, chestionată de ziarişti pe această temă, a declarat că PSD-ALDE dețin majoritatea necesară adoptării legilor, aşa că orice negociere cu oamenii lui Ponta este exclusă. „Majoritatea PSD-ALDE s-a probat de fiecare dată în Camera Deputaților și o vom proba la fiecare vot de acum înainte”, a declarat ea. Întrebată dacă PSD poate negocia cu Pro România pentru adoptarea unor legi, Lia Olguța Vasilescu a răspuns: „Nu. Este exclus”.
Este clar că Victor Ponta a făcut declaraţia doar ca să se fălească, din raţiuni electorale, cu creşterea partidului său. De ase­­- menea, este limpede că Olguţa Vasilescu era obligată să spună că PSD şi ALDE nu au nevoie de sprijinul parlamentarilor lui Ponta, dar putea să se limiteze la aceasta, nu să spună că orice colaborare este exclusă. Foarte abil, Ponta a strecurat în textul său referirea la UDMR, iar răspunsul ţâfnos al Olguţei ar însemna că PSD preferă să colaboreze cu UDMR, făcând concesii peste concesii, în dauna românilor, doar pentru a se menţine la putere. Cu siguranţă, după orice concesie făcută UDMR, la schimb cu voturile în Parlament, Ponta va ataca, arătând că, dacă PSD ar fi preferat sprijinul unui partid românesc, maghiarii nu ar fi obţinut aşa ceva. Un lucru extrem de periculos din punct de vedere electoral.
Cât despre colaborarea între cele două partide, ea nu este deloc exclusă, ba chiar este obligatorie pe termen mediu. Dacă Pro România va obţine rezultatele scontate la europarlamentare şi la localele din 2020, drumul spre o creştere substanţială la alegerile parlamentare este deschis. PSD, dacă va mai emite pretenţii la guvernare, va fi obligat să se alieze cu partidul lui Ponta, pentru că nu ar avea de unde găsi alt partener de coaliţie. Cel mai probabil, la ora alegerilor parlamentare PSD nu va mai fi con­dus de către Dragnea, ci de către altcineva, care, de voie sau de nevoie, va duce partidul într-o alianţă cu ProRomânia. Iar după aceea, prin jocuri interne, se va ajunge, inevitabil, la fuziune, sub pretextul refacerii marelui PSD. Până atunci, chiar dacă PSD nu va colabora cu Pro România, colaborează cu oamenii lui Ponta care, oficial, nu au făcut pasul, ci au rămas în PSD, fie pentru că, deocamdată, vor să rămână la guvernare, pentru beneficii, fie pentru a pregăti bătălia pentru debarcarea lui Dragnea din fruntea partidului şi instalarea unei noi conduceri, dispusă la marea reunificare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.