Marți s-au încheiat grupele C şi D de la EURO 2024, iar primele trei formații din fiecare serie au avansat în optimile de finală.
În Grupa C, ambele partide din ultima etapă, Anglia – Slovenia şi Danemarca – Serbia, s-au încheiat fără goluri. Anglia va juca în optimi împotriva unei echipe de pe locul 3, Danemarca va întâlni Germania, iar Slovenia va da piept cu o câştigătoare de grupă.
Mult mai spectaculos şi neaşteptat a fost finalul în Grupa D. Austria a învins Olanda cu 3-2 (autogol Malen, Schmid, Sabitzer / Gakpo, Depay) şi a terminat pe primul loc, devansând Franța, care a obținut doar un punct contra Poloniei (1-1, goluri din penalty înscrise de Mbappe, respectiv Lewandowski). Cu 4 puncte, batavii au avansat şi ei, de pe locul 3, dar pentru moment cele trei echipe nu îşi cunosc adversarele din optimi.
FOTO: UEFA