Încerc să înţeleg lupta dintre „statul paralel“ şi „eliberarea puşcăriaşilor“, între „justiţia aservită“ şi „violarea în masă a populaţiei“, „serviciile secrete soroşiste“ contra „prăbuşirii iminente“, „băsismul şi iohannismul“ mai presus de „veoricanismul tâmp“, atunci când la mijloc sunt interese politice de o parte sau de alta.

O înţeleg deoarece prostul gust al nivelului clasei politice româneşti, de orice culoare ar fi ea, nu poate depăşi grobianismul, lipsa de respect şi a demnităţii, mahalagismul, linguşeala dusă până în… extrem, servilismul patetic.

Lipsa de obiectivitate, a adevăratei dezbateri bazate pe argumente solide, logice, sănătoase, care să aibă o finalitate, a unei analize profunde şi de bun simţ reprezintă demult o normalitate bolnavă a scenei noastre politice de foarte joasă calitate. Ce nu reuşesc încă să înţeleg, iar asta se datorează idealismului de care mă agăţ şi în care mai sper să găsesc o fărâmă de echilibru, este manipularea de-a dreptul disperată, agresivă a presei şi în special a televiziunilor cu privire la orice subiect care poate genera un avantaj, un minim de câştig mediatic în faţa „celorlalţi“. Manipularea acoperă însă întreg spectrul mediatic românesc, oferind o culoare de neîncredere şi dezgust total faţă de absolut toate canalele de televiziune.

Ultimul subiect atacat de către „formatorii de opinie“ este cel al recursului compensatoriu. Taberele se împart în două, însă nu de dragul aflării adevărului – pe care de altfel „îl deţin“ ambele tabere – sau a unei soluţii obiective, ci doar din unicul motiv al înghesuirii propriei ideologii pe gâtul şi aşa nesigur al bietului spectator votant. Scenariile apocaliptice, intervenţia forţelor oculte, ascultarea telefoanelor, demagogia, sceleraţia, privarea de creier, descreieraţia, sfătoşenia şi isterismul sunt dovezi cât se poate de concludente că adevărul este departe de orice „dezbatere“ televizată. Nu de acolo aflăm dacă recursul compensatoriu este ceea ce se etalează a fi sau pur şi simplu reprezintă o anulare a unei munci depuse de către organele de cercetare penală și tot ce ține de justiție, stat de drept, în folosul securităţii cetățeanului. Pe de altă parte, se pare că multînvinuita legea a fost lansată de către guvernul Cioloș și promulgată de către Iohannis, transformat ulterior în cel mai mare contestatar al ei.

Gustul amar al manipulării mass-mediei îți oferă sentimentul singurătăţii, eşti atacat din toate părţile şi nu îţi rămâne decât să descâlceşti singur firul Ariadnei. Un exemplu de manipulare este şi acesta: până să aflu că le va fi oprită transmisia pentru 10 minute, am crezut că vine cataclismul, că vor fi închişi pe veci – nu în puşcărie pentru că asta nu mai reprezintă o ameninţare în România – dar că vor fi ghilotinaţi la picioarele Vioricăi. Asta nu se numeşte manipulare din partea Realităţii TV? O manipulare de prost gust, o văicăreală ieftină cu scopul de a te victimiza şi de a ieşi totuşi cu ceva avantaje dintr-o situaţie neplăcută. De Antena 3 ce să mai vorbim? Mai mult de 3 minute nu rezist, efectiv… mă apucă lehamitea.

Dar una peste alta, cu toată manipularea lor, să ajungem să considerăm puşcăriaşii ca fiind principalele victime ale României, o ţară încă recunoscută în întreaga lume pentru corupţia care domneşte în toate domeniile de activitate, mi se pare cam mult. Ba că sunt înghesuiţi, ba că nu sunt suficient de bine hrăniţi, că sunt victime ale justiţiei, ale „nenorociţilor“ de oameni ai legii – transformaţi în veritabili duşmani ai poporului şi ai libertăţii, puşcăriaşii tind să provoace o nouă… puşcăriadă a României. Mai că îmi vine şi mie să fac orice trăsnaie care îmi trece prin cap, oricum după câte se pare nu voi păţi nimic, ba mai mult poate voi fi declarat martir. Apropo – nici idee nu aveţi cât de invidios sunt pe cei care au bombardat bancomatele din Arad într-una din nopţile trecute. Să scapi cu atâţia bani, fără nici o picătură de transpiraţie, înseamnă să le fluturi tuturora pe la nas că munca nu te face decât un fraier, la fel cum statul în puşcărie a fost transformat de către clasa politică, cu largul concurs al mass-mediei, într-un prilej de joacă, de opţiune. Vechea vorbă, care îți trezea fiori pe șira spinării atunci când îți fugea gândul la ceva ilegal – Vezi că ajungi la pușcărie! – s-a transformat în zilele noastre într-un simplu banc.

Recomandările redacției