Au sărbătorit „Zilele asistenței sociale” prin evenimentul “Biblioteca vie- Vulnerabilități în asistența socială” care i-a adus laolaltă pe toți cei care lucrează în acest domeniu atât de necesar societății. Organizatorul evenimentului, prof.univ.dr. Alina Breaz, alături de Laura Andreș, ambele în fruntea unor asociații foarte active în sfera asistenței sociale, au oferit participanților oportunitatea de a afla despre activitatea instituțiilor din domeniu, de a a asculta „poveștile vii” ale celor care lucrează direct cu cei care au nevoie de serviciile sociale.

Rectorul UAV, dr.Ramona Lile, a punctat importanța acestui serviciu pentru comunitatea locală și rolul asistentului social „Suntem bucuroși să fim parteneri ai acestui eveniment care reflectă activitatea asistenților sociali. Pentru studenții noștri din cadrul Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială considerăm că întâlnirea cu cei care activează în acest domeniu este mai mult decât benefică. Relatările bazate pe experiență ale invitaților îi ajută să înțeleagă mai bine importanța asistentului social în comunitatea locală, necesitatea implicării și dăruirii acestuia în munca pe care o face zi de zi. Felicit organizatorii pentru ideea acestui eveniment”.

La  deschiderea oficială au participat reprezentanți ai Directiei Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad și Timiș, Direcției de Asistență Socială Arad,  Consiliul Județean Arad, Inspectoratul Școlar Județean Arad,  Centrul Județean de Resurse și  Asistență Educațională, Penitenciarul Arad, Serviciul de Probațiune, Agenția Județeană pentru plăți și inspecție socială, Colegiul Asistenților Sociali, studenți și cadre didactice.

Poveștile celor care lucrează în acest domeniu au fost spuse în cadrul workshop-urilor care au deschis dezbaterea pe teme precum: rețeaua de medicină școlară, asistența socială în penitenciar, serviciul de probațiune și profesia de consilier de probațiune, provocări în munca cu tinerii care beneficiază de măsuri de protecție speciale etc .

„Pentru noi, cei care am organizat acest eveniment, a fost un omagiu adus profesiei de asistent social. Mulțumim pentru sprijinul oferit de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială, tuturor celor care s-au implicat și au fost prezenți alături de noi. Sperăm ca studenții care au participat și care vor practica această profesie să înțeleagă că dincolo de pregătirea profesională, e nevoie de mult suflet și umanitate pentru a fi cu adevărat de folos semenilor noștri” a precizat prof.univ.dr Alina Breaz, organizatorul evenimentului.

Prezentator și moderator a fost Cătălin Brie, student al UAV.

Recomandările redacției