Întâlnirea dintre rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, și  rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, Ramona Lile, a pus bazele unui nou parteneriat cu universitatea din Republica Moldova.

Subiectele abordate în cadrul întâlnirii au vizat dezvoltarea cooperării în vederea perfecționării formelor de pregătire a specialiștilor, prin acordarea de suport reciproc în vederea organizării evenimentelor de interes comun (conferințe științifice, seminare, lecții publice etc.), schimb de experiență, împărtășirea experienței UAV în domeniul învățământului dual.

Un punct important al discuțiilor a fost dezvoltarea activității de cercetare prin derularea unor proiecte științifice comune.

Rectorul Igor Șarov a punctat importanța acestui parteneriat care va contribui la dezvoltarea europeană a Universității de Stat din Moldova.

„Pentru Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, deschiderea spre Republica Moldova reprezintă un obiectiv asumat la nivel instituțional. Colaborările cu mediul academic din țara vecină au rolul de a sprijni aceste universități în drumul lor spre Uniunea Europeană și noi oportunități de colaborare în plan academic și al cercetării științifice, crearea premiselor pentru realizarea unor mobilități pentru studenți și profesori”, a punctat rectorul UAV, Ramona Lile.

Recomandările redacției