Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost, în noiembrie 2023, de 5,4%, valoare egală cu cea înregistrată în luna octombrie 2023, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”Rata şomajului în luna noiembrie 2023 a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,4%, valoare egală cu cea înregistrată în luna octombrie 2023. Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,9 puncte procentuale mai mare decât la femei”, arată datele INS. Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna noiembrie a anului 2023 a fost de 442.100 persoane: în scădere faţă de luna precedentă (446.500 persoane); în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (481.700 persoane).
Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,9 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,8% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,9% în cazul celor de sex feminin).Reţine în continuare atenţia nivelul ridicat, de 21,1%, al ratei şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani).Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,4% pentru luna noiembrie 2023 (4,1% în cazul femeilor şi 4,7% al bărbaţilor).Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 77,2% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna noiembrie 2023. (sursa:news.ro)