Reprezentativa Under 17 a României, formată din juniori născuți începând cu 1 ianuarie 2007, se reunește pentru a pregăti participarea, în luna martie, la Turul de Elită. Până la acţiunea cu meciurile decisive pentru calificarea la Campionatul European, tricolorii pregătiți de Nicolae Roșca vor disputa luna aceasta două jocuri amicale în fața Moldovei, sâmbătă, 10 februarie, de la ora 12:00, respectiv luni, 12 februarie, de la ora 11:00, la Centrul Național de Fotbal Buftea.

Selecţionerul l-a convocat la această acțiune și pe utistul Raul Stanciu, așadar acesta nu va fi la dispoziția lui Mircea Rednic pentru meciul cu FC Botoșani, care se va disputa luni, 12 februarie, de la ora 17:00 pe Arena „Francisc Neuman” în cadrul etapei 25 din Superligă.

Lotul convocat de Nicolae Roşca:

Portari: Bogdan Ungureanu (FC Rapid 1923), Mihai Răcășanu (CFR Cluj)

Fundași: Ștefan Ioniță (Salernitana | Italia), Florin Gașpăr (Universitatea Craiova), Matei Manolache (FCSB), John Dumitra (Farul Constanța), Andrei Racu (Atalanta | Italia), Eduard Cotor (Vfl Osnabruck | Germania), Rareș Tomoiagă (Union Saint-Gilloise | Belgia), Alin Techereș (Universitatea Cluj), Narcis Ilaș (Lazio | Italia)

Mijlocași: Iustin Doicaru (Farul Constanța), David Popa (FCSB), Dan Nechifor (Farul Constanța), Diego Burlacu (FC Bacău), Matyas Laszlo (FCSB), Mihai Toma (FCSB), Robert Petculescu (Universitatea Craiova), Alexandru Stoian (Farul Constanța), Yanis Pîrvu (FC Argeș)

Atacanți: Raul Stanciu (UTA Arad), Vlad Oargă (Sampdoria | Italia)

Turul de Elită pentru EURO, în martie

România va găzdui, în martie, jocurile din grupa „tricolorilor” la Turul de Elită, ultima rundă înaintea Campionatului European. Partidele se vor disputa la Buftea, după următorul program:

  • Miercuri, 20 martie 2024, 12:00: Țara Galilor – România
  • Sâmbătă, 23 martie 2024, 12:00: Bulgaria – România
  • Marți, 26 martie 2024, 12:00: România – Suedia

Se califică la turneul final câștigătoarele celor 8 grupe plus 7 din cele 8 ocupante ale locurilor secunde cu cel mai bun punctaj. Campionatul European U17 din 2024 va fi găzduit de Cipru, în perioada 20 mai – 5 iunie.

FOTO: UTA Arad

Recomandările redacției