Agenția Națională de Integritate a emis ieri un comunicat în care anunţă că „… a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă și indicii privind posibila săvâr­șire a infracțiunii de conflict de interese în cazul a 30 foști sau actuali aleși locali (11 primari, nouă viceprimari, un fost viceprimar, șapte consilieri locali și doi foști consilieri locali)…”. Pe locul VI al „clasamentului”, se află Geanina Pistru, consilieră aleasă în consiliul local Municipal Arad, ANI constatând incompatibilitatea acesteia cu funcţia de consilier local ales. Iată scurtul comunicat al ANI care o priveşte pe Geanina Pistru: „Pistru Popa Simona Geanina, consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Arad, judeţul Arad, în perioada exercitării mandatului de consilier local, SC Auto Tehnic SRL (societate comercială în cadrul căreia aceasta deţine calitatea de asociat unic), a încheiat contracte de prestări servicii și furnizare de produse, în valoare totală de 59.859,32 de lei (la care se adaugă TVA de 14.990 de euro), cu SC Compania de Transport Public SA Arad și SC Centrala Electrică de Termoficare Hidrocarburi SA, societăți comerciale care funcționează sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad), încălcând astfel dispozițiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003”.
Amintitul articol de lege este acesta: „Art. 90. – (1) Consilierii locali și consilierii județeni care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consi­liului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective”.
Geanina Pistru se apără
Din punctul de vedere al incompatibilei Geanina Pistru, constatarea ANI este surprinzătoare, incorectă şi ruptă de realitate. „N-am ştiut nimic de «descoperirea» ANI şi n-am primit nimic oficial de la agenţie. Am aflat citind comunicatul de azi (ieri – n.r.), însă nu este adevărat. De când este firma aceasta, Auto Tehnic, nu am fost nici acţionar unic, majoritar sau minoritar, nici director, nici manager, nici angajat al firmei. Este firma soţului meu şi nu am nici o tangenţă cu ea. Nu cred că sunt incompatibilă fiind căsătorită cu un om care are o firmă, fiindcă asta e singura mea legătură cu firma: soţul meu. În legătură cu contractele amintite de ANI, din cele pe care le ştiu eu, este vorba despre vânzarea unui autoturism cu opt ani în urmă, în 2007, pentru suma scrisă de ANI în paranteză ca fiind TVA (14.490 de euro – n.r.). De fapt povestea asta e ceva mai «lungă», întrucât am fost convocată la ANI, pe aceeaşi problemă, cu doi ani şi jumătate în urmă. Nu ştiu cum verifică cei de la ANI, însă cred că au nevoie de procese, fiindcă îi voi da în judecată şi voi câştiga”, ne-a declarat Geanina Pistru te­lefonic.
„Incompatibila” consilieră Gea­nina Pistru ne-a informat că va organiza o conferinţă de presă în care să demonteze cu argumente constatarea ANI şi să-şi argumenteze deplina compati­bilitate cu funcţia de aleasă a electoratului pe post de consilier local municipal.

Recomandările redacției