falca votUltima săptămână a fost una foarte tensionată politic. Ambele tabere şi-au scos tot „armamentul din dotare” pentru a mai câştiga voturi în plus. Cei de la ACL au centralizat toate cele constatate pe teren şi le-au transpus într-un comunicat: „PSD  a continuat încercarea de manipulare a cetățenilor trimi­țând scrisori mincinoase în numele primarilor Alianței Creștin Liberale. După Arad, Lipova, Pecica și Zăbrani, membri ai PSD distribuie scrisori mincinoase locuitorilor din Vladimirescu, Pă­uliș și Gurahonț. Astfel, la Vladimirescu au fost distribuite două astfel de scrisori. Una în care se minte în numele candidatului ACL Klaus Iohannis, iar una în numele primarului ACL, Ioan Cri­șan. În ambele cazuri se încear­că manipularea cetățenilor prin mesaje de susținere la adresa lui Victor Ponta”.
Primarul comunei Zăbrani și totodată co-președinte al Alianței Creștin Liberale Lipova, Marian Toader, îi acuză pe cei din PSD că au distrus toate materialele electorale ale ACL de pe raza comunei pe care acesta o conduce.
„Am constatat, cu indignare, că toate materialele electorale ale Alianței Creștin Liberale de pe raza celor trei localități ce formează comuna Zăbrani au fost distruse, inclusiv cele de pe panourile electorale”, a spus primarul Toader.
În mod clar a fost o campanie concertată din partea social-democraţilor. Şi în alte judeţe s-au folosit astfel de „intoxicări”. Raţionamentul a fost simplu: momeala aruncată s-a dorit a mai ciupi nişte voturi de la simpatizanţii mai puţin informaţi ai taberei adverse. Ieri, în ziua votului incidentele reclamate de către cei de la ACL au fost şi mai directe. La Curtici,  tensiunea a atins cote maxime şi a căzut curentul.
Curentul, Poliţia şi profesorii  
„Alianța Creștin Liberală Arad reclamă modul dubios în care a căzut curentul pe raza orașului Curtici, motiv pentru care în sec­țiile de votare a fost sistat procesul electoral. Conducerea Alianței Creștin Liberale Arad transmite că există toate șansele ca prezența foarte mare a românilor la urne, lucru care i-a speriat pe reprezentanții PSD, să fi contribuit la căderea curentului pe raza orașului Curtici, pentru a se încerca stoparea procesului electoral”.
Şi la Ineu, potrivit ACL, Poliţia, ar fi intervenit pentru a obstrucţiona procesul electoral Astfel, de aproximativ trei ore, toate mașinile care treceau pe strada Horia din Ineu, prin fața secției de votare situată pe această stradă, au fost oprite de echipaje ale Poliției din Chișineu-Criş. „Este incredibil la ce s-a ajuns în această campanie electorală. Este cea mai mizera­bilă campanie electorală la care am luat parte vreodată. Am ră­mas uluit să văd cum pe strada Horia din Ineu, în fața secției de votare, toate mașinile sunt oprite și toți cetățenii sunt luați la legitimat, chiar și cei care merg să voteze la acea secție. Din câte am înțeles de la unul dintre colegii noștri, care a stat de vorbă cu unul dintre agenți, aceștia din urmă au fost trimiși de la Chișineu-Criș cu misiunea de a îngreuna procesul electoral, prezența până la această oră fiind una mai mare decât de obicei”, a declarat senatorul Ioan Cristina.
De altfel şi primarul Gheorghe Falcă a spus ieşind de la secţia de votare: „Am votat împotriva statu­lui poliţienesc. Sper ca România lucrului bine făcut să înceapă cu votul românilor de astăzi (ieri –n.r.). Cred că aceste abuzuri vor fi eliminate prin votul cetăţenilor”.
Alianța Creștin Liberală Arad a reclamat acțiunea Inspectoratului Școlar Județean de a da dispoziție profesorilor să „asigure informații și acces la spațiul destinat secțiilor de votare”. „Acest lucru este ilegal, accesul la spațiile destinate sec­țiilor fiind facilitat de către repre­zentanții din secțiile de votare. Dispoziția respectivă a fost publicată pe site-ul ISJ Arad și a fost semnată chiar de către inspec­torul școlar general Claudius Mladin, omul de casă al celor de la PSD. Reprezentanții Alianței Creștin Liberale în birourile sec­țiilor de votare au sesizat atât președinții secțiilor, cât și oamenii legii care asigurau paza secții­lor, cu privire la acest aspect”. La intervenția celor sesizați, profesorii în cauză și-au explicat prezența în secții și în jurul secțiilor motivând că ar fi „de serviciu”.
Alianța Creștin Liberală Arad a trimis o sesizare către Biroul Electoral Județean, prin care se reclamă nerespectarea dispoziţiilor legale privind alegerea Preşedintelui României.
Aşadar, lupta electorală s-a trans­format într-un adevărat război, în care s-a uzat de toate mijloacele, în unele cazuri forţându-se limita legii.

  • Popa Lucian spune:

    D-le Falcă ar fi mai bine dacă v-aţi pregăti apărarea căci acuşi vă calcă liberalii (PDL-ul a fost şi e avorton !) nu să cauţi vinovaţi la poliţie şi între profesori !

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției