Lucrările la drumul județean 792C Sântana – Pâncota, tronson dintr-o rută intens circulată, care face legătura între Arad, Sântana, Pâncota, Ineu, Moneasa sunt aproape gata.
Reprezentanții Consiliului Județean au anun­țat că, în prezent, lucrările pe tronsonul care leagă Caporal Alexa de Pâncota s-au încheiat deja. „După ce am reabilitat tronsonul care leagă Zimandul Nou de Sântana, acum suntem aproape să finalizăm Sântana – Pâncota, investiţie realizată din fondurile Consiliului Judeţean Arad. Urmează să fie reabilitat şi tronsonul dintre Pâncota şi Seleuş. Este un drum care permite circulaţia în condiţii optime spre Ineu şi Moneasa, o alternativă la Arad – Şiria – Ineu, drum care va intra în reabilitare cu un proiect câştigat din fonduri europene, probabil anul viitor. Este important că arădenii au în curând la dispoziţie un drum reabilitat, care leagă Aradul de oraşe importante ca Sântana, Pâncota şi Ineu, dar şi de staţiunea Moneasa şi vom evita în parte disconfortul creat de demararea lucrărilor pe ruta Arad – Şiria – Pâncota. Este o etapă importantă pentru implementarea strategiei Consiliului Judeţean pentru drumuri, care rezolvă o parte din problemele de trafic spre zone importante ale judeţului nostru”, susține Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.
(S.S)

Recomandările redacției