camin cult MiscaÎn ultimii ani, administrația din Șiria a inițiat o amplă și susținută acțiune de înviorare a vieții sociale a comunei atât prin modernizare urbană cât și prin reabilitarea și modernizarea unor obiective importante pentru comunitate.
Așa se face că din 2012, la Mâsca – sat aparținător comunei Șiria, alături de Galșa – au demarat lucrările de reabilitare și modernizare a Căminului Cultural. S-a amenjat atât o bu­că­tărie modernă cât și grupuri sani­- tare de interior iar Sala de Festivități, de suprafață medie, va putea găzdui de acum încolo orice gen de întâlniri, momente sărbătorești – adică nunți, botezuri – dar și seminarii ori ședințe.
„Lucrările au fost finanțate atât din fonduri proprii, adică din bugetul local, cât și din partea Consiliului Județean Arad. Consider că localitatea merita o astfel de locație modernă și eu mă bucur că am reușit să ne achităm de promisiunea făcută consătenilor mei“ ne spunea în urmă cu câteva zile Valentin Bot, primarul comunei Șiria.
Festivitatea de inaugurare a Căminului Cultural din Mâsca are loc astăzi, de la ora 19, când un sobor de preoți – compus din preoții tuturor satelor din comuna Șiria – vor ține slujba de sfințire după care, gazde și invitați, vor putea urmări un spec­tacol deosebit în cadrul căruia vor evolua Ansamblul de dansuri „Șiriana“ și „Șiriana Junior“, vor cânta soliștii Violeta Trif, tânăra Roxana Suciu – din Covasânț, orchestra „General Music“ și solistele Diana Selagea și Claudia Ionaș.
Sunt așteptați, ne spunea primarul Valentin Bot și mulți oaspeți printre care reprezentanți ai Consiliului Județean dar și parlamentarii colegiului din care face parte Șiria.

Recomandările redacției