Progresul Pecica a pierdut cu 2-1 împotriva Petrolului în meciul din Grupa A a Cupei României, dar a lăsat o impresie pozitivă. Pecicanii au jucat timp de peste 70 de minute cu un om mai puțin după eliminarea lui Wild, care a comis un henţ aproape de poartă, fază din care a venit și deschiderea scorului, Roman marcând din penalty. Nasiru a egalat cu o lovitură de cap în minutul 42, dar oaspeții au avut ultimul cuvânt, când Roman a realizat „dubla” după pauză. Ploieștenii au mai primit un penalty, dar portarul Zamfir a reușit să apere execuția lui Răducan de la 11 metri.

Antrenorul gazdelor, Dan Stupar, a oferit primele impresii la finalul partidei: „Știam că ne așteaptă un meci dificil, cu o echipă de tradiție din Liga 1, era clar că din punct de vedere individual, calitativ, vor veni cu un plus. Plecau din start ca și favoriți, noi am încercat să facem o figură frumoasă, eram conștient că dacă putem să îi surprindem cu ceva, era cu o organizare bună tactică defensivă, printr-o dinamică în ceea ce privește momentul ofensiv și multă, multă, multă muncă. Din păcate, a trebuit să jucăm foarte devreme și cu un jucător în minus, ne era greu și 11 la 11, dar cu atât mai mult cu un jucător în minus contra unei echipe de Liga 1. Mă bucur că băieții au avut reacție și am putut să revenim de la 0-1, cu un final de primă repriză zic eu foarte bun, în care am pus destul de multă presiune pe adversar. Din păcate, în repriza a doua în multe momente trebuie să recunoaștem că ei au avut mai mult inițiativa, au fost mai prezenți în treimea noastră, noi am încercat să ne apărăm cât se poate de grupat și, bineînțeles, să încercăm să nu le oferim oportunități de a înscrie și, eventual, să încercăm să îi surprindem pe cartea contra-atacului sau la un moment fix. Vreau să îmi felicit echipa și băieții pentru felul cum s-au întrebuințat la efort, felul cum s-au organizat atât ofensiv, cât și defensiv. Felicit echipa din Ploiești, a fost o plăcere și o onoare să îi avem musafiri și adversari, le dorim multă baftă în acest sezon de campionat și bineînțeles salutăm și publicul din tribune, cei care au fost alături de noi și sperăm să îi avem în continuare lângă noi. La felul cum a decurs jocul, mai ales prima repriză, avem toate motivele să spunem că 11 contra 11 puteam să le punem și mai multe probleme. Părerea mea, și încerc să fiu cât mai corect, este că sfârșitul de primă repriză chiar ne-a aparținut. Cu siguranță, un om în plus pentru adversar contează și când joci cu o echipă de nivelul tău, darămite când joci cu o echipă cu două eșaloane mai sus”

Tehnicianul „lupilor galbeni”, Florin Pârvu, a fost impresionat de ce a văzut pe stadionul „Pădurice”: „Știam ce ne așteaptă, am vorbit înainte de meci, să fim atenți, pentru că jucând împotriva unei echipe de ligă inferioară, era clar că motivația lor era una foarte mare. Am reușit să deschidem scorul după un penalty, am fost egalați foarte repede, după aceea a trebuit să ducem o luptă pentru a marca următorul gol. Vreau să felicit echipa adversă, vreau să felicit Progresul Pecica, pe toți jucătorii de aici, toți oamenii de aici, pentru că chiar ne-au dat o replică foarte bună, la fel de bine aș vrea să-mi felicit jucătorii mei, pentru că importantă este victoria, avem ca obiectiv anul acesta Cupa României, să mergem mai departe, să ajungem în fazele superioare ale competiției. Una peste alta, a fost un meci bun, ne bucurăm că am câștigat aici cele trei puncte”

Recomandările redacției