Portul Constanţa a stabilit în 2023 un nou record în ceea ce priveşte exporturile de cereale, graţie majorării livrărilor de cereale provenite din Ucraina precum şi proiectelor de îmbunătăţire a infrastructurii finanţate de Uniunea Europeană, au declarat pentru Reuters reprezentanţi ai autorităţii portuare.Potrivit surselor, portul Constanţa a expediat anul trecut o cantitate record de 36 milioane de tone de cereale, în creştere cu 50% comparativ cu 2022, iar cerealele ucrainene au fost responsabile pentru aproximativ 40% din volumul total. Pe parcursul anului trecut, Ucraina a expediat aproximativ 14 milioane de tone de cereale prin portul Constanţa, în creştere de la o cantitate de 8,6 milioane de tone pe întreg parcursul anului 2022.Precedentul record privind cantităţile de cereale expediate într-un singur an prin portul Constanţa este de puţin peste 25 milioane de tone.Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de cereale, iar portul Constanţa este acum cea mai importantă rută alternativă de export pentru Kiev, în condiţiile în care cerealele ajung în portul românesc cu camioanele, pe calea ferată sau cu barjele pe Dunăre.Guvernul vrea să dubleze capacităţile de tranzit pentru cerealele ucrainene prin portul Constanţa, până la patru milioane de tone pe lună, şi în prezent lucrează la modernizarea infrastructurii feroviare şi rutiere din şi din jurul portului Constanţa. Reprezentanţii autorităţii portuare au precizat că proiecte de investiţii finanţate de Uniunea Europeană, cu o valoare de 546,8 milioane de euro, au fost finalizate anul trecut sau urmează să fie finalizate în 2024. (sursa:Agerpres
Actualitate 40
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Arad are o nouă locație
citește mai mult »