Dacă miercuri, în Cupa României, a jucat rolul victimei în fața formației de Liga Florilor, Minaur Baia Mare, Crișul Chișineu-Criș s-a transformat în „călău” cu ocazia vizitei handbalistelor de la CS Universitatea de Vest Timișoara. Partida contând pentru runda a 11-a a Diviziei A s-a disputat într-un singur sens și asta fără ca Sebastian Tudor să poată conta pe două dintre jucătoarele de bază, interul Klimek și extrema Golusin, ambele cu probleme de ordin me­dical.
În schimb, Mihaela Damian și-a revenit și a făcut un meci excelent, fiind a doua marcatoare a Crișului după MVP-ul Romina Petruse. De altfel, toate jucătoarele de câmp ale Crișului intrate, sâmbătă, pe parchetul Polivalentei arădene și-au trecut în cont cel puțin un gol. În plus, handbalul practicat a fost demn de liderul seriei, care păstrează distanța de 4 puncte de formația din Târgu Mureș învingătoare și ea (34-29) în fața orădencelor.
La 39-24 (20-10) cu Timișoara, Crișul a bătut recordul punctelor marcate într-un singur meci de o formație din Seria D a Divizie A, iar la finalul acestei săptămâni joacă tot acasă, în fața unei alte codașe, Marta Baia Mare.
Pentru „alb-albastre” au jucat și au marcat: Petruse 11, Damian 8, Boldor 6, Haidu 5, Cherecheși 4, Vezentan 3, Vrabie 1, Popeanu 1, Năstasă, Nemoianu, Corha.

Recomandările redacției