Contre de la distanță între antrenorul UTA-ei, Mircea Rednic și fostul său elev, Claudiu Keșeru. Imediat după fluierul final al partidei de la Arad împotriva celor de la Oțelul Galați, Mircea Rednic, plin de entuziasm, a declarat în contextul achitării datoriilor de către clubul UTA că nu sunt probleme: „S-au plătit inclusiv pentru Keșeru, care are jumate din bugetul nostru pe o lună. Asta e! S-au făcut greșeli și înainte s-au făcut și acum… „.
Întrebat la Prima TV, cum comentează declarațiile lui Mircea Rednic, Claudiu Keșeru a declarat: „E amuzant nea Mircea. Mai ales că știe bine situația. Știe că le-am acceptat celor de la UTA absolut toate termenele de plată care oricum nu au fost respectate. Trebuia să fiu plătit demult. Le-am dat amânări și amânări, doar ca să nu aibă probleme cei de la UTA, să nu fie depunctați și penalizați. O iau ca pe o declarație amuzantă, într-un moment euforic. Dar eu am făcut tot ce s-a putut pentru club. Nu mai fusesem plătit din ianuarie 2023. În momentul în care am plecat aveam deja șase salarii restante. Oricum, contractul a fost semnat de ambele părți, toți au fost de acord cu condițiile și cu sumele respective. Și chiar și așa, contractul nu a fost respectat, pentru că stipula că era de lungă durată. Dar nerespectarea contractelor este o problemă pentru toate cluburile din România”.