Volumul „Săvârșin. Detaliul”, o carte care spune povestea unui conac reînviat, a fost lansat, zilele trecute, la standul Editurii Curtea Veche de la Târgul Gaudeamus, în prezența principesei Margareta și a principelui Radu.

Cartea „Săvârșin. Detaliul” prezintă cititorilor drumul parcurs de principesa Margareta și de principele Radu în ultimul deceniu și jumătate în cunoașterea, restaurarea și apoi recrearea lumii acestei case de familie — „cămin regal cu valoare de simbol pentru fiecare familie de români”.

Potrivit Biroului de presă al Regelui Mihai I, „volumul face, în cuvinte și imagini, o evocare a castelului, la aproape cincisprezece ani de la întoarcerea Majestății Sale Regelui în casa și pe domeniul care îi aparțin. Lumea interioară a reședinței regale de la Săvârșin a fost marcată profund de Regina Elena. De aceea, refacerea fiecărei încăperi a continuat opera începută de mama Regelui Mihai, în anii 1940, folosind exact materialele de atunci: lemnul, fierul, piatra, ceramica, alama, lâna, mătasea, inul, bumbacul”.

Un album de decorațiuni interioare, „Săvârșin. Detaliul” este o premieră pe piața de carte românească, fotografiile fiind creația artistului bănățean Cristian Coposesc.

Albumul prezintă astfel Castelul Regal de la Săvârșin din perspectiva detaliilor legate de construcție și decorațiuni.

Autorii descriu în amănunt spațiile, mobilierul, decorațiunile interioare și exterioare, bibelourile, obiectele de valoare atât materială, cât și sentimentală pe care le-au recuperat de la deteriorare, de-a lungul anilor, cu mari costuri materiale și de energie umană, ajutați fiind de artiști plastici și de meșteri din zonă, în perspectiva deschiderii domeniului și a castelului, fie și parțială, spre vizitarea de către publicul larg.

Până la sfârșitul anului, Altețele Lor Regale vor continua seria lansărilor cărților cu subiect regal, un astfel de eveniment urmând să aibă loc şi la Arad.

 

Paula Bulzan

Recomandările redacției