UTA și Laszlo Balint par să fi făcut o ultimă repetiție pentru meciul de campionat de peste zece zile, cu ocazia amicalului, de ieri dimineață, de pe „Mardan Arena”, din Antalya, cu Arsenal Tula. Chiar dacă au aliniat o echipă cu multe rezerve, rușii de locul 6 în prima ligă rămân redutabili, iar arădenii au avut șansa unui antrenament cu joc extrem de util. Dife­rența pe tabelă s-a făcut în primele 25 de minute, când Arsenal a părut puțin surprinsă de replica „roș-albilor”, după care am asistat la un meci extrem de echilibrat, cu ocazii de ambele părți.
Ziua bună a lui Alex Oroian s-a văzut încă din start, juniorul ajungând unu la unu cu Levasov, dar a finalizat de puțin pe lângă. În minutul 17, tânărul utist a recuperat o minge în dreapta, i-a transmis-o rapid lui Ioniță, care a trimis perfect pentru Buhăcianu, care a scăpat singur și a înscris cu exteriorul lângă bara din dreapta portarului advers. Rușii nu și-au revenit din pumni și, în minutul 25, UTA a făcut 2-0. Același Oroian a centrat perfect din dreapta, iar Bustea a înscris cu un voleu lateral, din 10 metri, în plasa laterală. Apoi, Tula a avut o posesie superioară, a încercat să desfacă cu răbdare defensiva arădeană, care, însă, a jucat aproape perfect și scorul pauzei a fost 2-0.
Actul secund a debutat cu alte două ocazii importante pentru „roș-albi”. Ambele
l-au avut ca protagonist pe Sorin Bustea, care, mai întâi, a tras cu efect de puțin pe lângă bara din stânga lui Levasov, iar apoi a reluat exact în goal-keeperul advers din 7 metri. După minutul 60, oboseala a început să-i „macine” puțin pe arădeni și rușii au avut și ei câteva situații bune de gol. Pericolele au venit mai ales după faze fixe, sau centrări din acțiune în careu, cu Gromiko lovind bara, iar K. Kangva trimițând cu capul peste poartă. Apoi, Panteleev a executat razant cu bara din stânga lui Iacob o lovitură liberă, pe când Ioniță a tras mult peste poartă tot din fază fixă.
Cert este că jocul a fost extrem de
cursiv, iar Balint a rămas cu două schimbări efectuate. Hrezdac a stat pe margine 5-6 minute pentru a-l înlocui pe Isac, dar cum mingea nu a mai ieșit afară, nu a mai intrat în luptă.
Probabil, vineri, în ultima dispută amicală din Antalya și a iernii, Laszlo Balint va opta pentru jucătorii neutilizați astăzi. UTA se va afla față în față cu echipa de tineret a ucrainienilor de la Vorslka Poltava, lideră în campionatul U19.
Formații:
UTA: Iacob – Tomozei, Melinte, Ilie, Roum­poulakou – Moise, Isac – Oroian (80 Micu­lescu), Ioniță, Bustea – Buhăcianu (76C. Rus).
Arsenal Tula: Levașov – Khaguș, Denisov (Lomovitsky), Volodyko, Kovalyov, E. Kangva, K. Kangva, Panteleev, Adjoev, Gromiko, Minaev.

Recomandările redacției