Revenirea la alegerea primarilor în două tururi – ALDE a votat pentru

0
134

Deputaţii ALDE au votat, miercuri, în plen, în favoarea alegerii primarilor în două tururi de scrutin, vicepreşedintele partidului, Varujan Vosganian, spunând că liberal-democraţii nu vor să rupă coaliţia de guvernare. Proiectul a fost retrimis la comisiile de specialitate.

Proiectul de lege privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin a intrat, miercuri, la votul final în Camera Deputaţilor, cu propunere de respingere.

Propunerea de respingere nu a întrunit numărul necesar de voturi, astfel că proiectul a fost retrimis pentru dezbatere la comisiile de specialitate, urmând ca legea să revină la vot final în plen.

Liderul deputaţilor PSD, Daniel Suciu, a spus după vot că social-democraţii nu susţin proiectul.

Deputatul Varujan Vosganian a declarat, în plen, că ALDE a votat în bloc împotriva respingerii legi şi a anunţat că partidul său este de acord cu alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

„Grupul ALDE a votat in corpore pentru alegerea primarilor în două tururi”, a spus acesta, în aplauzele opoziţie.

„Asta nu înseamnă că avem divergenţe cu PSD sau că vrem să rupem coaliţia, pentru că în programul de guvernare nu am avut nicio precizare cu privire la această temă, astfel că rămâne la indemâna fiecărui grup parlamentar. Ce-ar fi fost dacă am fi avut alegeri într-un singur tur pentru preşedintele României din 1990 încoace?”, a adăugat acesta.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.