Săptămâna politică, de Simion Todoca 

Fără îndoială, cel mai bucuros om din Arad pentru victoria zdrobitoare a PNL la alegerile europarlamentare a fost actualul viceprimar, Călin Bibarț. Prin plecarea lui Falcă la Bruxelles, Călin devine primar interimar al Aradului. La sărbătoarea dedicată Zilei rezerviștilor militari, Călin Bibarț a vorbit despre rezerviști: „Unii cred că a fi rezervă este rușinos, că stai pe bancă. Asta este valabil doar la fotbal. Eu, ca viceprimar am fost rezerva lui Falcă și nu mi-e rușine cu asta”, a zis Călin. Ei, bine, așa cum spuneam, iată, rezerva a devenit titular, cel puțin până la alegerile locale, ca primar interimar. Sigur, cum este și normal, ar dori să fie cu adevărat titular, adică să fie desemnat candidat de primar la alegerile locale de anul viitor, numai că tot asta vrea și Bîlcea, actualul vice al CJA, care mai este și președinte al organizației municipale, care, cel puțin teoretic, are de spus cuvântul decisiv în această privință.

SF-uri…SF-uri…

De altfel, ne aducem aminte că după ce a fost ales lider municipal Bîlcea a subliniat în repetate rânduri că organizația municipală decide cine va fi candidatul. Iar acest lucru îl spunea pe vremea când nimeni nu se gândea că Falcă, șeful partidului, va deveni europarlamentar !Este clar că, în cele din urmă, tot Falcă va decide cine va fi candidatul, pentru că, după scorul aiuritor obținut la europarlamentare, nu cred că va cuteza cineva să pretindă alegerea unui alt președinte al PNL Arad. Că Falcă ar putea renunța de bună voie, ar fi ceva de domeniul SF ! Alo, mă refer la Science Fiction, nu la Studiu de Fezabilitate, că prea v-ați obișnuit, în epoca Falcă primar cu cea de a doua interpretare! Deși, la drept vorbind, unele SF-uri, adică Studii de Fezabilitate, s-au dovedit ca făcând parte și din prima categorie. Rezumând, dacă cineva s-ar gândi să facă un Studiu de Fezabilitate privind schimbarea președintelui PNL Arad, ar fi curat Science Fiction ! Cum ai putea să îndrăznești să-l contrezi pe cel care a fost invitat, oficial, la întâlnirea cu Papa? Iată: „ În calitate de primar al Aradului și europarlamentar ales, domnul Gheorghe Falcă a fost invitat de președintele Klaus Iohannis să ia parte la această întâlnire oficială”. E mai ceva ca pe vremea când popa de la Bruznic a apărut în balconul de la Vatican, împreună cu Papa Pius, iar Gheorghe îl întreabă Ion: „Spune-mi și mie, cine e ăla de lângă popa de la Bruznic ?”.

Dar, să revenim la Călin: nu știu dacă, în calitate de primar interimar interimar, ar avea o posibilitate legală să împiedice demolarea Pieței Catedralei, el, ca fost prefect, știe mai bine. Dacă ar avea curajul și, așa cum spuneam, ar avea vreo portiță legală, ar câștiga o popularitate uriașă în Arad și ar câștiga fără probleme Primăria Aradului. Interesant de urmărit !Va renunța Bîlcea la candidatură, primind la schimb altceva, sau va declanșa o bătălie internă cum nu s-a mai văzut? Personal, înclin spre prima variantă, pentru că fostul PD, sub conducerea lui Seculici, a știut întotdeauna să gestioneze înfrângerile, să le transforme în victorii, iar învățăturile lui au rămas valabile, în timp ce social democrații niciodată nu au știut să gestioneze victoriile.

Săptămâna tăcerii

Făcut KO la alegeri, umilit până și de către USR-ul lui Botoș, devenit și el eurodeputat, marcat de prăbușirea lui Dragnea, care a ajuns la pușcărie, PSD Arad a tăcut, încercând să-și panseze rănile, să se scoale de la podea. Iar pentru aceasta, nu a găsit altceva decât să iasă cu un Comunicat de presă, intitulat „Cui îi este frică de Mihai Fifor ?”. Iată, integral, textul: „Ca un semn de normalitate în societate şi cu precădere în comunitatea arădeană, ar fi totuşi cazul să se stingă calomniile de presă şi sigur că nu putem rămâne indiferenţi la articolele defăimătoare, publicate la adresa

colegului nostru, senatorul de Arad, Mihai Fifor. Materialele sunt cu atât mai neverosimile, cu cât încearcă să impună un portret distorsionat al unui politician ce şi-a câstigat prin muncă, implicare şi seriozitate un statut de respect în societatea românească şi în Arad. Intelectual, ministru eficient şi mai ales om de echipă, Mihai Fifor este exact contrariul notelor înghesuite cu ură, sarcasm şi fără simţ al realităţii în acele articole. E păcat ca oamenii care poate nu îi cunosc prestaţia ca ministru, proiectele pentru Arad şi gradul de implicare în problematica urbei să îşi construiască o imagine denaturată. Suntem o echipă unită, iar pentru noi pe primul plan trec aspirațiile și problemele arădenilor, cei pe care ne străduim zi de zi să îi reprezentăm cu cinste. Colegul nostru Mihai Fifor este o voce, una articulată şi nu ezită să se exprime ca politician, coleg sau simplu cetăţean, cu privire la orice aspect care ar putea fi îndreptat sau ar aduce plus valoare comunităţii. Şi atunci ? Cui îi este frică de Mihai Fifor ?”. Păi, eu zic că în primul rând ar trebui să-i fie frică lui Dorel Căprar, făcut singurul țap ispășitor pentru dezastrul de la alegerile europarlamentare, deși Fifor a contribuit direct la acesta. Deși s-a dovedit, fără dubii, că el a semnat celebra scrisoare împotriva lui Dragnea, a negat vehement, văzând că acesta și-a zdrobit, în ședința Cex, adversarii. Tare sunt curios dacă, acum, după demolarea lui Dragnea, nu se va lăuda că a semnat scrisoarea, așa că merită să fie numit președinte al PSD Arad și candidat de primar.

Implanturi nereușite

Dacă va fi așa, vă garantez că PSD Arad va ajunge undeva la 10% . PSD-iștii arădeni, arădenii, în general, nu acceptă să fie conduși de către „străini”, iar impunerea cuiva de la centru s-a dovedit de fiecare dată falimentară. Nu contest calitățile lui Fifor, dar, repet: este un implant, nici măcar un altoi! Nu vreau să laud PNL, dar vă aduc aminte că, de-a lungul timpului, PD, apoi PDL, au câștigat audiență și simpatie manifestând public, chiar și atunci când erau la guvernare, împotrivirea față de amestecul „miticilor” în treburile Aradului. De foarte multe ori nu au avut dreptate, revolta lor a fost doar de fațadă, dar au exploatat ceea ce se numește patriotismul local și, în cele din urmă, au câștigat. O singură dată, pe vremea când PSD Arad era condus de către Dimitrie Muscă, s-a întâmplat acest fenomen, dar Muscă a fost debarcat. Sporadic, au mai făcut acest lucru și foștii PNL-iști, dar la PD-PDL a fost o constantă, iar aceasta le-a asigurat voturi. Concluzionând, promovarea lui Fifor ca președinte al PSD Arad și candidat la Primăria Aradului ar fi o catastrofă. Poate că niște minți luminate din PSD au simțit acest pericol și au elaborat Comunicatul pe care l-am redat mai sus, dar în scop absolut contrar celui sugerat, adică sprijinirea lui Fifor. Haideți să explic: „nu putem rămâne indiferenţi la articolele defăimătoare, publicate la adresa colegului nostru, senatorul de Arad, Mihai Fifor”, se spune în Comunicat.Vă jur că nici eu nici alți colegi din presă habar nu aveam despre ce articole defăimătoare este vorba, pentru că nicăieri nu la puteam găsi , ele pur și simplu nu existau. Mintosul care a pritocit Comunicatul s-a gîndit să-i avertizeze pe arădeni: „Măi, dragilor, vedeți că scrie cineva niște drăcovenii despre Fifor, ia, căutați voi să vedeți despre ce este vorba și dați mai departe !”. E semn că, în sfârșit, au fost lăsați să spună ceva și cei care se pricep.

Atenție, viitori deținuți politici !

Îmbătați de victoria categorică, liberalii supralicitează: „Amenajăm un muzeu al bulevardului central al Aradului!”. Ei, drăcie, iar e ca pe vremea lui Ceaușescu, atunci când un mucalit de la Securitate a lansat ideea transformării magazinelor alimentare în muzee, cu niște ghizi care explicau: aici a fost raionul mezeluri, cu salam italian care costa 32 de lei kilogramul, salam de vară, cu 24 de lei kilogramul, piept fiert(așa numitul bacon de astăzi-nn), la 11 lei kilogramul, dincolo a fost raionul lactate, cu cașcaval românesc la prețuri derizorii și așa mai departe. Astăzi, în loc de bulevard, vom avea muzeu al bulevardului.Dar, cel mai interesant punct din Comunicat, care ar trebui să-i pună pe gânduri pe cei care au pierdut alegerile este următorul: se va extinde proiectul de amenajare a vechii închisori în subsolul Palatului Comitatului, de pe Bulevardul

Revoluției 81.;Lucrările avansează foarte bine. Anul viitor deschidem un punct muzeal în subsolul Palatului, unde vom amenaja nu două celule, cum am stabilit inițial, ci mai multe”. Fraților care ați pierdut alegerile, sunteți convinși că este vorba despre un punct muzeal ?

Simion Todoca

Recomandările redacției