În anii din urmă, am avut ocazia să vizitez orașe europene, și cele vecine cu Aradul, să fiu turist fără programe impuse, și nu „de­legat”, avid să văd, să cunosc și să mă bucur de lume. După căderea comunismului s-au deschis porțile pentru noi, „turiștii la doi ani” și am devenit normali, cu pașaportul la purtător. Am ajuns, așadar și noi capitaliști, cu mari speranțe și doritori să vedem aievea lumea aceia, cunoscută doar la televizor.
Începând cu 1990 au început să pătrundă și la noi mărfurile după care jinduiam amarnic, mărfuri cu sclipici ce ne luau ochii. Vă amintiți de „FARBENA” din Grădiște și de Bel-Ami pe Bălcescu? Pentru arădeni au fost primele încercări de a fi capitaliști, cu afaceri pe cont propriu. Un capitalism infantil, ce n-a rezistat valului ce a venit peste noi.
Odată cu căderea comunismului, în decembrie 1989, au câștigat partida comuniștii, ce s-au infiltrat pretutindeni, influențând, agonisind și câștigând terenul pierdut, dobândind atâtea avantaje ce nici în epoca comunistă nu le-au avut.
Tot de atunci, în Arad a apărut o nouă clasă politică, care indiferent de culoare, nu a reușit să evite îmbătrânirea orașului și  degradarea urbanismului. Am rămas, cu toate încercările, și eforturile, în urma orașelor vecine, Oradea și Timișoara. Unde eram odinioară și cum ne aflăm astăzi? Am pierdut competiția și din cauză că am lăsat să dispară multe dintre dovezile de civilizație din perioada interbelică, în vreme ce au apărut semnele de îmbătrânire. S-a schimbat  mentalitatea și respectul, stimați arădeni, față de trecutul orașului, și obrazul lui din zilele acestea.
Au dispărut țâșnitorile,
cutiile poștale și chioșcurile de ziare
Bunăoară, majoritatea arădenilor au sesizat, un lucru aparent minor, dispariția „țâșnitorilor” acele surse de apă potabilă, la colț de stradă, unde pietonii și vrăbiile își potoleau setea. Era oare un lux prea mare pentru Arad să le păstreze? Au dispărut la noi, în vreme ce la Viena s-au modernizat țâșnitorile, ce  arată ca în fotografie. Deci, noi suntem săraci și nu ne dă mâna.
Numărul cutiilor poștale scade mereu, dispar de obicei când sunt vandalizate și deteriorate ușile de acces, după concepția retrogradă „merge și așa” fără ele. Lipsa acestor dovezi de civilizație sunt simțite de turiștii ce-și poartă prin buzunare cărțile poștale ilustrate, până le apare o cutie poștală. O cutie ce era pe str. Sighișoarei, la fel ca multe altele a dispărut după vandalizare. Deci, noi suntem săraci, de unde bani să le reparăm?
Un mister, chioșcurile cu presa și cu pliantele „promo” pentru Arad  au fost scoase din funcțiune, de la Teatru până la Gară a mai rămas doar unul, al doamnei Timiș, la Libelula. Acolo până nu demult erau patru chioșcuri. În rest au mai rămas, ici-colo,  pe la piețe, pe la… Probabil internetul, ziarele virtuale, poartă vina falimentului, ori faptul că suntem săraci, a dus la scăderea apetitului pentru presa scrisă și pentru cele multe, ce se mai vindeau acolo, bunăoară integrame, cărți, DVD-uri cu me­lodiile zilei, cărți poștale ilus­- trate, etc.
Proprietarii cu stare
au devenit săracii
Aradului
Suntem săraci, de unde bani să ne întreținem și fațadele, și instalațiile de colectat apa de ploaie, burlane și cetârne? Nu-i destul că se văd de la o poștă ridurile fațadelor, unii le și evidențiază prin afișele cu inscripții de genul „Atenție, cad ornamentele și tencuiala”. Iar dacă Doamne ferește… se întâmplă ceva, „Eu v-am avertizat!” Săracii proprietari scăpătați, chiar așa, de unde bani? Bani, care s-au dus pe aparate de condiționare și pe „termoteci” cu eșapamentele scoase la fațadă printre ornamente? Dacă vom căuta adânc în urmă, în 1948, găsim un sâmbure de adevăr pe 11 iunie, când proprietarii cu stare, au devenit săracii Aradului și chiriași în casele pe care ei le-au zidit. Astfel au apărut și geamurile moarte, ale apartamentelor nelocuite. Interesant, la Viena, edilii nu prididesc să acorde autorizații de supraetajarea venerabilelor palate, surorile mai mari ale palatelor din Arad, cu geamurile moarte. Este drept, peste Viena n-a bântuit comunismul și naționalizarea din 11 iunie 1948.
Tot semnele suferinței orașului sunt și  vitrinele acoperite cu afișe și spații comerciale părăsite. Trăiește bugetul de stat cu ce realizează comerțul? Dacă banii erau cheltuiți pentru investiții, erau și locuri de muncă și o contribuție substanțială la bugetul statului. Așa că tot săraci rămânem, și cu bugetul Aradului la mila guvernelor.
Ne-am  vândut și ce aveam, din fabricile ce produceau unicate n-a mai rămas nici măcar plăcuțele comemorative. Industria nouă, s-a aciuat în modernele zone industriale la periferie, iar obiectivele industriale abandonate și vândute au rămas în mare parte unde le-a prins falimentul. Vezi industria alimentară a fraților Neuman, ajunsă o ruină, iar FITA și IMAR au dispărut cu totul. MARTA, Teatrul Vechi și Indagrara agonizează.
Mărturiile altor vremuri, când eram printre primele zece națiuni ale Europei, nu mai  mișcă pe nimeni în Arad, iar ruinele, ce stau să intre în pământ, dovezi de necontestat, vor pieri înainte de a ne trezi noi din visare și admirație. Dacă nu ne ajutăm singuri, nu văd cine, altcineva, care să ne salveze istoria. Noi suntem săraci, sărăciți adică, și codașii statisticilor.
(N.A. Mulțumesc domnului profesor Ujj Janos pentru fotografii. Nu căutați fotografii în virtual, imaginile sunt aievea)

  • Ionel Coşniceru spune:

    Castigi online la domiciliu, usor si comod. Oferta limitata pentru cinci mii de persoane extrem de serioase. Castiguri de cel putin patru mii de dolari pe an. Oferim contract de rezolutie globala. Varsta minima 18 ani. Solicitati detalii mai multe la adresa de email: afacere.profi.deacasa@gmail.com

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției