Cântăreaţa Rihanna a fost numită oficial ambasadoare a Barbados, ţara sa de origine, de către guvernul din acest mic stat insular, urmând să se ocupe de încurajarea turismului, a educaţiei şi a investiţiilor pe insulă.

Guvernul a anunţat într-un comunicat că Robyn Rihanna Fenty, pe numele său complet, a fost numită ambasadoare extraordinară şi plenipotenţiară, fără a fi trimisă totuşi într-o altă ţară.

„Rihanna are o dragoste profundă pentru această ţară, care se reflectă în filantropia sa, în special în domeniile sănătăţii şi educaţiei”, a comentat prim-ministrul Mia Amor Mottley.

„Ea îşi arată patriotismul şi în modul în care dă înapoi ţării sale şi continuă să preţuiască insula care rămâne casa ei”, a adăugat ea.

„Sunt foarte mândră de acest titlu în ţara mea de origine”, a reacţionat „ambasadoarea Fenty”, citată în comunicat.

În vârstă de 30 de ani, Rihanna a trăit în Barbados până la vârsta de 16 ani, înainte de a-şi începe cariera internaţională.

Ea a avut de atunci 14 titluri în topul vânzărilor din SUA. Numai Mariah Carey, The Beatles şi Elvis Presley au avut performanţe mai bune.

„Toţi cei din Barbados vor trebui să-şi joace rolul în mişcarea în curs, sunt gata şi entuziastă faţă de ideea de a-mi asuma această responsabilitate”, a adăugat ea.

„Sunt nerăbdătoare să lucrez cu prim-ministrul Mottley şi echipa sa pentru a gândi o nouă viziune pentru Barbados”, a mai spus Rihanna.

Recomandările redacției