Roberta, sora tinerei, care și-a pierdut viața în urma unui accident violent, a fost transferată la Timișoara. Roberta era pasager în dreapta în autoturism.

„După efectuarea investigațiilor imagistice a fost diagnosticată cu politraumatisme la nivelul corpului, multiple fracturi costale și de membre. După stabilizarea pacientei, aceasta a fost transferată la Timișoara, la spitalul Casa Austria” , spun reprezentanții spitalului.

Și Roberta este profesoară de Limba Română la Scoala Gimnazială Ilarion Felea.

Aminim că pe 24 noiembrie, în jurul orei 16:05, pe D.N. 7, în afara localității Păuliș, a avut loc un accident rutier cu consecințe grave.

Un bărbat de 50 de ani, din Săvârșin, transporta, cu o autoutilitară în cuplu cu semiremorcă, un buldozer de aproximativ 25 de tone.

Într-o curbă la dreapta, utilajul a căzut pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 24 de ani, din Săvârșin. După impact, autoturismul a fost proiectat în dreapta sensului de mers, în afara părții carosabile.

Accidentul s-a soldat cu moartea conducătoarei auto și rănirea gravă a pasagerei, în vârstă de 22 de ani, din Săvârșin, care a fost transportată la spital pentru evaluarea stării sale și acordarea de îngrijiri medicale.

Testarea cu aparatul alcooltest a indicat faptul că șoferul autoutilitarei nu era sub influența alcoolului.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Cele două victime erau surori. Timeea, cea de 24 de ani, a murit. Aceasta a fost profesoară la Școala Mihai Eminescu din Arad, unde s-a angajat la sfârșitul lunii august, anul acesta. A fost studentă la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Litere, Istorie si Teologie.

 

 

Recomandările redacției