Roboții arădeni au pierdut biletele pentru Detroit

0
144

Elevii celor cinci echipe arădene înscrise în concursul național pentru Robotică, First Tech Challenge Romania, s-au întors acasă. Concursul a avut loc în acest sfârșit de săptămână, la București, dar din păcate nu a fost de bun augur pentru echipele noastre.

Aradul a fost reprezentat în finala concursului de către echipele „Delta Force”, „Muschetarii roboticii” (Liceul Național de Informatică Arad), „Wire Impulse” (Colegiul Național „Vasile Goldiș” Arad), „Harambe Cartel” (Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad) și „Robo Name” (Liceul Special „Sfânta Maria” Arad). Nici unul dintre roboții prezentați în concurs de către echipele arădene nu a reușit să impresioneze într-atât juriul încât să câștige un bilet de avion spre Detroit, Statele Unite ale Americii. Aici va avea loc competiția mondială, unde se vor prezenta elevi din Hunedoara și București.

Lăsați acasă de o bucșă

Echipa Delta Force a Liceului de Informatică Arad a ocupat locul VIII, iar Muschetarii roboticii locul 37 din aproape 70 de echipe. Cu toate astea, profesoara Maria Pașcalău, directoarea liceului este mândră de munca elevilor săi. „Având în vedere de unde am pornit, sunt mulțumită de realizările copiilor mei. În plus, am avut și un mare ghinion. Brațul unui robot a cedat din cauza unei bucșe. Asta este. Materialele ne vin din America și probabil din cauza transportului a cedat. Elevii au ajuns de abia azi noapte din Capitală“, ne spune Maria Pașcalău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.