Români care se-ntorc acasă cu iluzii frumoase şi se reîntorc în diaspora dezamăgiţi

Diasporă românească a existat de când e neamul românesc pe Pământ, şi tot de-atunci au existat, şi mai există şi azi, români care ne-au cinstit neamul şi români care ne-au făcut neamul de ocară.

Cu câteva zile în urmă s-a întors acasă tocmai de la capătul lumii, din Spania adică, şi după 14 ani de absenţă, o româncă plecată după o viaţă mai omenească: Lidia Olaraşu. Cum e pe-acolo pe unde zic gurile rele (sau bune), că se duc „căpşunarii”, ce-a făcut în cei 14 ani, ce-a adus-o înapoi şi ce are de gând să mai facă ne-a spus chiar ea într-o conversaţie nu foarte lungă, dar nici chiar scurtă. „Am plecat acum 14 ani, în 2001, cu soţul şi cu copilul pe care-l aveam, şi ne-am stabilit în Madrid. Căutam o viaţă mai bună, iar în România acelor ani nu aveam nici o speranţă de aşa ceva. Material, visul ni s-a împlinit în mare măsură. A venit apoi al doilea copil, o fetiţă, care s-a născut acolo, care n-a fost niciodată în ţara părinţilor ei dar care vorbeşte perfect limba română”, a spus Lidia Olaraşu.

Cum viaţa, mai ales cea de familie, nu se alcătuieşte numai din muncă şi bani ci din mii şi milioane de secvenţe zilnice, unele repetabile, altele nu, nici viaţa Lidiei n-a făcut excepţie: „Căsnicia mea n-a fost o experienţă tocmai plăcută, ci dimpotrivă. Am îndurat umilinţe aici, le-am îndurat şi acolo. Violenţa e prezentă pe orice meridian al globului, aşa că plecarea dintr-un loc în altul nu schimbă situaţia. Mi-au trebuit mulţi ani şi mult efort de gândire să rup căsătoria asta care mă ruina de-a dreptul, dar am reuşit în final, după 18 ani de chin continuu”.

Despre cum a reuşit, despre ce-a făcut în consecinţă şi despre ce-ar vrea să facă mai departe Lidia s-a exprimat pe larg, exprimare pe care o redăm cu o oarecare concizie, dat fiind spaţiul tipografic restrâns. „Din clipa în care am denunţat că sunt victimă a violenţei în familie, prin efectul legilor Spaniei, am intrat sub protecţia poliţiei; sunt sub protecţie şi acum, după un an şi jumătate, deşi între timp s-a pronunţat divorţul. Crucea Roşie spaniolă mi dat, spre a fi protejată încontinuu, un telefon cu dispozitiv GPS conectat permanent cu serviciul Crucii Roşii de supraveghere; în caz de nevoie, poliţia poate interveni imediat. Ştiind bine că multe românce au aceeaşi problemă pe care am avut-o eu (cazuri sunt foarte multe), şi că frica le face pe femei să nu apeleze la protecţia legilor, a decis să înfiinţez o asociaţie care să militeze activ împotriva violenţei domestice. Am înfiinţat asociaţia în Madrid şi funcţionează, ba chiar este foarte activă. Am găsit sprijin în societatea civilă şi înţelegere la nivel politic. Acum vreau, şi ţin foarte mult la asta, să transfer asociaţia în Arad (dat fiind că sunt din Covăsînţ), sau să înfiinţez o în Arad o organizaţie nouă. Oricum ar fi, sunt o luptătoare, deci voi reuşi. Vreau cu tot dinadinsul ca în România femeile să se bucure de aceeaşi protecţie pe care le-o oferă legile Spaniei, legile ţărilor civilizate ale lumii. Vreau o Românie frumoasă, bogată, civilizată, o ţară în care să mă întorc cu bucurie şi cu drag, o ţară în care să-mi pot readuce copiii şi să le spun: «Uite, suntem şi sunteţi acasă!»”.

Lidia Olaraşu se va întoarce în Spania. Spune că revenirea în Arad îi lasă un gust amar şi-i dă foarte mult de gândit. „Am vorbit cu preşedintele Iohannis atunci când a vizitat Spania, Madridul, am vorbit cu alţi români veniţi acasă şi reîntorşi apoi în Spania, am vorbit cu români de-acasă prin telefon sau pe siteuri de socializare, însă experienţa realităţii pe care o parcurgi tu însuţi este cu totul diferită. Plec dezamăgită acum, la fel cum plecam dezamăgită cu 14 ani în urmă, însă chiar şi-aşa nu mă dau bătută. Îmi port românitatea cu mândrie şi-mi ţin fruntea sus când vorbesc despre ţara mea – cea mai frumoasă ţară din lume şi cea mai urgisită de oameni. Adeseori sunt chemată să vorbesc despre România, şi vorbesc nu cu mândrie ci cu îngâmfare. Să fiu româncă în diaspora îmi este o bucurie fără seamăn şi cea mai mare tristeţe. Sunt tristă că-n ţara mea lucrurile se mişcă greu, de parcă cineva nevăzut le-ar lega pietre de moară ca să nu poată fi mişcate din loc. Ei bine, trebuie mişcate, chiar dacă pentru asta va trebui să se facă o pârghie de la Madrid până la Bucureşti”, a spus Lidia Olaraşu înainte de a pleca spre avionul care avea s-o ducă iarăşi „la capătul lumii” şi pentru nu se ştie cât timp.