În ciuda fenomenelor meteorologice schimbătoare, producția grâului din vara anului 2018 a fost de 10,2 milioane de tone, cu aproximativ 200.000 de tone mai mult față de 2017, atingând un nou maxim de producție, a declarat marți ministrul Agriculturii, Petre Daea.
„Vă pot spune că la grâu am recoltat mai mult decât anul trecut, deşi am avut un an greu, cu temperaturi mari, dar prin dotarea pe care au avut-o fermierii, prin urmărirea fazelor de vegetaţie, prin programul de lucru, fermierii au reuşit să adune grâul. Cea mai grea perioadă pentru grâu a fost cea de recoltat, când dintr-un calcul pe o fermă în 30 de zile a avut doar 4 zile bune de lucru, iar producția este cu aproximativ 200.000 de tone mai mult decât anul trecut. E o producție pe care fermierii o merită și pe care țara trebuie să o folosească, iar noi toți să o consemănam ca atare. Este prima dată când România depășeste 10 milioane de tone de grâu”, a declarat Petre Daea.
Arad, printre judeţele
fruntașe
De asemenea, potrivit bilanțului prezentat de ministrul Agriculturii, anul agricol 2018 a fost un an cu o producție bună și la orz și orzoaică, mai mare decât cea de anul trecut. „O producție bună avem și la orz și orzoiaca de toamnă. În 2018, s-au recoltat 1,3 milioane de tone. Cele mai mari producții la grâu și orz pe județe au fost Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Mehedinți, Dolj, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Brăila și Constanța”, a adăugat oficialul.
Conform datelor prezentate de Ministerul Agriculturii, zece judeţe au realizat peste 5 milioane de tone din recoltă, respectiv Timiş cu o medie de 6.200 kg /ha, Arad (6.100 kg/ha), Bihor (6.095 kg/ha), Giurgiu (5.800 kg/ha), Constanţa (5.652 kg/ha), Mehedinţi (5.400 kg/ha), Călăraşi (5.300 kg/ha), Ialomiţa (5.300 kg/ha), Satu Mare (5.100 kg/ha) şi Brăila (5.086 kg/ha).
Datele furnizate de Ministerul Agriculturii arată că în 2016 producția a însumat 8,4 milioane de tone, iar în 2017 s-au produs 10,03 milioane de tone de grâu.

Recomandările redacției