„Tricolorii” au început pregătirea pentru EURO 2024. Astfel, în luna martie, selecționata României va disputa două jocuri. Primul va avea loc vineri, 22 martie, pe Arena Națională, în compania reprezentativei Irlandei de Nord. Ora de start a partidei va fi stabilită ulterior împreună cu televiziunea ce va transmite în direct întâlnirea.
Până acum cele două selecționate s-au întâlnit de opt ori. România s-a impus de două ori, trei partide s-au terminat la egalitate, iar nord-irlandezii au câștigat în trei rânduri. Ultima oară, cele două formații s-au aflat față în față în toamna lui 2020, în Liga Națiunilor, ambele partide încheindu-se la egalitate, 1-1, atât la București, cât și la Belfast.
Pentru cel de-al doilea joc din luna martie, care va avea loc pe 26 martie, se caută o soluție pentru a se disputa un meci într-o țară în care diaspora românească este bine reprezentată. Se dorește acest lucru din dorința de a aduce Echipa Națională aproape de suporterii din străinătate ca o recunoștință pentru susținerea oferită de aceștia în meciurile din preliminariile pentru EURO 2024. Tratativele sunt avansate, iar anunțul oficial va fi făcut în zilele următoare.
Sursa: FRF