Unsprezece state membre ale Uniunii Europene (UE), între care şi România, în frunte cu Franţa, au anunţat o consolidare a cooperării lor în domeniul energiei nucleare, în vederea dezvoltării unor ”noi proiecte” şi au subliniat rolul acesteia în decarbonatarea economiei, relatează AFP.”Energia nucleară este unul dintre numeroasele instrumente care ne permit să ne atingem obictivele în lupta împotriva modificărilor climatice, să producem energie de bază şi să garantăm siguranţa aprovizionării”, subliniază aceste ţări într-o ”Declaraţie comună” semnată în marja unei reuniuni a miniştrilor Energiei din UE, la Stockholm.Cele 11 state UE – Bulgaria, Croaţia, Cehia, Finlanda, Franţa, Olanda, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria – sunt de acord să susţină ”noi proiecte” nucleare, care să aibă la bază ”tehnologii inovatoare” şi ”exploatrea centralelor existente”.În Declaraţie se prevăd proiecte comune de formare, ”posibilităţi de cooperare ştiinţifică sporită” şi schimburi ale ”celor mai bine practici în (domeniul) securităţii”.”Alte ţări” nesemnatare ale Declaraţiei – între care Italia şi ţările baltice – şi-au ”manifestat interesul să intre în cerc, în pofida faptului că nu sunt parte a unei explotări nucleare”, a anunţat după reuniune ministrul francez al Tranziţiei Ecologice Agnès Pannier-Runacher.Grupuri de lucru între semnatari urmeză să fie înfiinţate până la următorul Comsiliu al Energiei, prevăzut la sfârşitul lui martie.Parisul consideră că energia nucleară, care poate fi controlată şi fără emisii de dioxid de carbon (CO2), este ”complemntară” energiilor regenerabile în atingerea obiectivului european al neutralităţii carbonului, în 2050. ”Statele Unite, Regatul Unit, Coreea de Sud, China şi Japonia iau în calcul energia nucleară ca pe un mijloc important de a-şi decarbonata economia. Noi trebuie să fim pe un picior de egalitate”, a pledat Agnès Pannier-Runacher.Franţa a obţinut o victorie, la mijlocul lui februarie, prin propunerea Comisiei Europene (CE) de a considera drept ”verde” ”hidrogenul produs pe baza unui amestec de energie electrică, inclusiv nucleară, în anumite condiţii”. (sursa: Agerpres)
România vrea să colaboreze alături de alte zece țări în domeniul energiei nucleare
Recomandările redacției
Accidente 232
Camion “culcat” pe A1 Arad-Deva (foto)
citește mai mult »
A1 570
Aradul, Mecca maghiarilor, care vin să își facă aici cumpărăturile
citește mai mult »
Actualitate 741
Rednic îl mușcă pe Becali: “Dacă noi suntem cea mai slabă echipă, atunci ce să mai spunem de tine?”
citește mai mult »
Accidente 1187
Autostrada A1, blocată după ce un camion încărcat cu pietriș s-a răsturnat (foto)
citește mai mult »
Eveniment 171
Acțiune rutieră în zona Beliu: amenzi și certificate de înmatriculare retrase
citește mai mult »
Eveniment 72
Șofer prins băut la volan, în Șiria
citește mai mult »
Actualitate 52
Aproape 65.000 de persoane au vizitat Muzeul, anul trecut
citește mai mult »
A1 1243
Fostul punct de frontieră de la Nădlac nu va mai sta în calea șoferilor (foto)
citește mai mult »
Actualitate 55
Nu mai puțin de 44 de intervenții ale pompierilor în ultimele 24 de ore
citește mai mult »