Șeful Cancelariei Prezidențiale, Cristian Diaconescu, a dezvăluit că în negocierile SUA-Rusia de la Riad, Moscova a cerut revenirea la sfera de influență de la începutul anilor ‘90, adică dinaintea căderii blocului comunist, un nou plan Yalta. A doua variantă propusă de ruși este ruperea legăturilor UE-SUA, adică retragerea Statelor Unite din estul Europei, inclusiv din România.

„Statele Unite au refuzat, în acest moment”, a spus Cristian Diaconescu. Întrebat dacă România are garanții în acest moment că acest lucru nu se va întâmpla, acesta a spus că „nu avem garanții”.

Cristian Diaconescu: Problema e extrem de complicată

„Ca un moment dramatic, nu vreau să generez niciun fel de emoție, dar problema e extrem de complicată. Permiteți-mi să vin cu câteva informații concrete tocmai pentru argumenta și dincolo de aceste aspecte emoționale.

În primul rând, întâlnirea între reprezentanții Federației Rusiei și cei americani – ce și-a dorit Rusia? Două aspecte – să știe dacă va obține un ascendent pentru a-și face din SUA un aliat pentru implementarea unor proiecte strategice, politice, de tip Yalta. Al doilea aspect, în condițiile în care nu s-ar realiza așa ceva, să convingă partea americană pentru generarea unei divizări în relația transatlantică, pe de o parte, între europeni decizional, pe de altă parte. Din câte am înțeles, situația se poate schimba de la o oră la alta sau de la zi la zi. Nu au reușit să-i convingă pe americanii din această perspectivă. Americanii, la rândul lor, au vrut să meargă la această întâlnire pentru a transmite un semnal, pentru ca Rusia să intre într-o logică de disponibilitate privind criza ucraineană. Au abordat pragmatic și tranzacționist, în sensul asumării unor responsabilități, partajate între europeni și americani, privind criza americană. Pot să vă spun un lucru, din câte am înțeles din dialogul internațional care pentru noi astăzi este un efort 7/24 și e foarte bine că e așa, atâta vreme cât astăzi concluzia părții americane este aceea că Rusia nu a dat semnale pentru o construcție pozitivă, din perspectiva solicitării Moscovei privind regimul de sancțiuni, SUA nu va ridica regimul de sancțiuni. Situația va evolua.

Acum discutăm despre europeni. Într-adevăr, președintele Macron și aici aș vrea să fac o paranteză, discuția cu președintele Bolojan a fost una extrem de interesantă, la discuție a fost și o întrevedere bilaterală România-Franța. Din câte știu a fost una extrem de bună și președintele Macron și-a asumat și o serie de declarații publice. Se pare că dincolo de anumite disfuncționalități de parcurs, Franța consideră că parteneriatul de 16 ani poate avea în continuare o consecință strategică semnificativă”, a declarat Cristian Diaconescu în cadrul emisiunii Sinteza Zilei de la Antena 3 CNN.

Așteptările Rusiei privind NATO

Cristian Diaconescu a menționat faptul că România a fost informată despre aceste discuții.

Așteptările lor țin de faptul că la un moment dat SUA ar determina, înăuntrul NATO, parteneri europeni, să retragă garanțiile de securitate ale NATO pe aliniamentul din 1997. Deci noi, cei intrați în alianță după 1997, să nu mai beneficiem de aceste garanții de securitate, urmând ca, privind situația din aceste zone, să intrăm într-un context de negociere în care nu am fi implicați, exact ca la Yalta, și care în mod evident ar duce la recunoașterea unei zone de influență a Rusiei.

Nu este interpretarea mea, e exprimarea lor. În egală măsură, evident, această proximitate a NATO ar trebui, din perspectiva Rusiei, să fie limitată cât se poate de mult pentru a-și rezolva problemele de adâncime strategică, adică ei să-și împingă sursa de amenințare, pentru că așa au consacrat-o în opinia publică această vecinătate, cât mai departe”, a explicat șeful Cancelariei Prezidențiale.

„Am fost informați. Le-am primit (informațiile n.r.), nu le-am cerut noi. Statele Unite au refuzat, în acest moment, dar nu avem garanții”, a mai spus acesta.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției