Echipa U21 a României a debutat în această seară în preliminariile pentru EURO 2025, iar rezultatul a fost unul dezastruos. În minutul 58, „tricolorii” conduceau Albania cu 2-0 la Elbasan, dar gazdele au întors scorul și s-au impus cu 3-2. Pe teren s-au aflat și doi arădeni: Cătălin Vulturar a fost titular, fiind înlocuit în minutul 89, în timp ce Rareș Pop a fost introdus în minutul 76, la scorul de 2-2.
După o primă repriză fără evenimente, România a deschis scorul în minutul 47 prin Constantin Grameni. Mijlocașul Farului a introdus balonul în poartă după o centrare foarte bună a lui Mazilu. Imediat după golul „tricolorilor”, gazdele au preluat controlul jocului și au fost aproape de egalare, însă mai întâi au lovit bara, iar apoi Ignat a respins balonul de pe linia porţii. Mazilu a ratat o ocazie uriașă de 2-0, când a trimis pe lângă poartă din poziție de singur cu portarul, însă până la urmă elevii lui Daniel Pancu și-au dublat avantajul prin Andrei Borza. Fundașul Rapidului a fost atent la o respingere a portarului Lilo după un șut trimis de R. Ilie și a înscris din câțiva metri. Albanezii nu au fost afectați deloc de golul României și au continuat atacurile, iar Cristian Shpendi a redus din diferență în minutul 63, cu un șut deviat de Ignat. Medon Berisha a egalat opt minute mai târziu cu o adevărată torpilă de la 25 de metri, la care Sava nu a avut ce face, iar lovitura decisivă a venit în minutul 88, din partea lui Adrion Pajaziti, care a stabilit scorul final: 3-2. Victorie meritată pentru albanezi, care i-au înghesuit pe „tricolori” în propria jumătate timp de aproape 40 de minute.
Eșec pe final la U20
Tot în această seară s-a disputat și meciul Portugalia – România din U20 Elite League, iar gazdele s-au impus cu 2-1. România a deschis scorul după doar 9 secunde, prin Ștefan Duțu, care a profitat de o gafă uriașă a portarului Mouquet și a punctat cu un șut de la peste 70 de metri. Avantajul a rezistat până spre final, însă lusitanii au reușit să întoarcă scorul. Mai întâi, Herculano Nabian a egalat în minutul 85, iar Nuno Felix a înscris golul victoriei la ultima fază, în al optulea minut de prelungire. Utistul Cristian Mihai a fost integralist în duelul de la Santarem.
FOTO: FRF