De aproximativ două zile oamenii au început din nou să fie prădați de hoți. Mai mulți proprietari ale unor autoturisme s-au trezit cu geamurile sparte. Mașinile le-au fost prădate de hoți peste noapte și nimeni nu a reușit să vadă vinovații.

Cel mai probabil, vinovați sunt mai mulți. Aceștia au acționat în diferite zone din Arad, deci raza lor de acțiune nu este una singură, ci se întind peste tot orașul. Ori asta, ori cei responsabili reușesc să ajungă peste tot când vine vorba de asemenea lucruri.

Unul dintre cei suspecți a fost surprins, din întâmplare, de cineva care se bucura în acele momente de priveliștea pe care o avea de la geamul apartamentului. Văzând ce se întâmplă, un bărbat l-a fotografiat rapid pe cel care încerca să deschidă ușile unei dubițe și a pus fotografia pe internet ca să anunțe proprietarul pe care nu îl cunoștea. Din fericire, când a văzut că este fotografiat, cel ce încerca să forțeze ușile dubiței a plecat cu repeziciune.

Problema celorlalți proprietari mai puțin norocoși a fost că nimeni nu îi prinde de obicei pe cei care le sparg mașinile și le fură bunurile. Camerele de supraveghere nu sunt foarte multe, nu văd asupra tuturor locurilor de parcare și așa, proprietarii rămân să își plătească singuri reparațiile și, în cazul în care hoții consideră că au nevoie de ceva și sustrag bunurile din autoturisme, nu le rămâne decât să se despăgubească singuri.

Acum, arădenii așteaptă să se facă mai multe patrule pe străzile orașului pe timp de noapte pentru că știu că nu există alte variante, sperând că așa hoții vor fi prinși.

Recomandările redacției