ajfForul condus de Ioan Kocsis Josan a analizat dosarele depuse pentru alegerile AJF din 7 februarie și a dat verdictul ieri dimineață. Dorel Cura, Adrian Lucaci și Viorel Buică sunt numele acceptate în cursa pentru postul de președinte. Candidatura lui Răzvan Cadar a fost respinsă din următoarele motive: „De la dosar lipsește o declarație pe propria răspundere legalizată de notar privind funcțiile îndeplinite anterior; candidatul nu face dovada îndeplinirii în ultimii 4 ani a unei funcții conform regulamentului de participare la alegeri, și ca atare nu se face eligibil; candidatul nu a îndeplinit în ultimii 4 ani funcții de conducere la AJF sau la cluburile afiliate, iar referirea la aplicarea normelor privind candidatura la președenția FRF apar neavenite”. Cadar are la dispoziție 24 de ore să conteste verdictul și, cum a anunțat în momentul în care candidatura sa a devenit certă că nu se va lăsa dacă va fi respins, e foarte pro­babil să meargă mai departe.
Buică, acceptat la ambele funcții!
După prima lecturare a dosarelor, lui Viorel Buică i s-a cerut să aleagă una din opțiuni, fostul arbitru optând să-și încerce șansa atât la președinte cât și la vicepreședinte. Cum ambele dosarele au fost însă complete, lui Buică i-au fost acceptate ambele candidaturi, astfel încât, pe 7 februarie, poate fi valabilă inclusiv ipoteza fantezistă ca el să câștige ambele funcții?! Pentru cele două posturi de „vice”, alături de Buică mai concurează Dănuț Cios, Ovidiu Coman, Teodor Jușcă și Andras Mako.

Recomandările redacției