Într-o conferinţă de presă organizată ieri, Vlad Alexandrescu, ministru al Culturii, a anunţat deschiderea oficială a procesului de subscripţie naţională pentru achiziţionarea sculpturii „Cumin­ţenia pământului”, punctând că cei interesaţi să doneze vor putea depune banii la Trezorerie şi la şase bănci comerciale, informează Mediafax.
În conferinţa de presă au fost prezentate datele conturilor des­chise la băncile partenere, facili­tăţile fiscale oferite firmelor şi persoanelor fizice precum şi mo­dalităţile prin care cetăţenii vor putea depune bani în contul subscripţiei naţionale pentru achi­ziţia operei de tezaur naţional „Cuminţenia pământului”.
Ministrul a anunţat că persoanele (atât cele juridice cât şi cele fizice), care vor contribui cu sume de bani pentru achiziţa operei de artă vor primi reduceri fiscale potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 10, publicată în Monitorul Oficial din 6 aprilie 2016: „Anunţăm deschiderea conturilor pentru strângerea su­mei de 6 milioane de euro, cât ne mai lipseşte pentru a achi­ziţiona lucrarea unică a lui Brâncuşi Cuminţenia Pământului. Săptămâna trecută guvernul a publicat în Monitorul Oficial OUG care face posibilă campania naţională de subscripţie. Vor fi reduceri fiscale care vor fi acordate atât persoanelor juridice cât şi fizice care vor dona bani. Aceste sume care vor fi donate vor fi considerate cheltuieli deducti­bile la calculul impozitului pe profit. Ele nu sunt asimilate sponsorizărilor, ci sunt doar sume deductibile; ele se vor scădea din profitul declarat de persoanele juridice. Pentru persoanele fizice ce desfăşoa­ră activităţi independente sau profesii libere impozitate în sistem real, aceste sume vor fi deductibile la caculul impozi­tului pe venit”.
Totodată, Ministrul Culturii a anunţat că alături de Trezoreria Statului există un număr de şase bănci comerciale participante în acest demes, acestea deschizând conturi în euro, dolari şi lei: „Noi am deschis conturile atât în euro cât şi în dolari şi bineînţeles în lei, pe de-o parte la Trezoreria Statului şi la încă şase bănci comerciale cărora la mul­ţumesc. Ele sunt bănci care au acceptat să lucreze cu noi fără niciun fel de comisioane, fără să aibă niciun fel de avantaje de pe urmă acestor conturi. Băncile sunt BCR, BRD Groupe Société Générale, UniCredit Bank, Banca Transilvania, CEC Bank şi Raiffeisen Bank. Conturile sunt deja afişate pe siteul Ministerului Culturii şi sunt anunţate pe o pagină dedicată care este activă începând de acum şi care este pagina cuminteniapamantului.ro, care va fi o pagină de internet implicată în toată campania de comunicare pe care o începem în curând. De asemenea, este important de spus că e un efort naţional pentru un scop, o campanie pentru a pune ceva laolaltă”.

Recomandările redacției