La nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a unui inculpat în vârstă de 31 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.
Așa cum ziarul Glasul Aradului scria în exclusivitate, în data de 12.09.2024, în jurul orelor 20,30, aflându-se la intersecţia dintre DJ 793 şi un drum forestier situat la intrarea în localitatea Prunişor, jud. Arad, pe fondul unor neînţelegeri anterioare, folosind un corp contondent, respectiv topor, inculpatul L.C.I. i-a aplicat persoanei vătămate S.N., în timp ce acesta conducea un atelaj hipo încărcat cu lemne, o lovitură în zona capului, cauzând persoanei vătămate un traumatism cranio-cerebral acut, cu plagă deschisă tempo occipital stâng, care i-a pus şi îi pune în continuare în primejdie viaţa acesteia (victima aflându-se în stare comatoasă).
Facem precizarea că întocmirea rechizitoriului din data de 07.11.2024 și trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penale și nu este de natură a înfrânge principiul prezumţiei de nevinovăţie.