După cum era de așteptat, UTA a zburdat în ultimul amical al verii, disputat în penultima zi de cantonament la Rogla. „Roș-albii” s-au aflar față în față cu ND Dravinja, o formație de Liga a III-a din Slovenia, în fața căreia au înregistrat a doua cea mai clară victorie din perioada pregătitoare, după 11-1 cu CS Ineu.
Utilizând fotbaliștii care nu au evoluat deloc, sau mai puțin miercuri, în eșecul (0-2) cu Al Fatah, Laszlo Balint s-a convins că are soluții viabile în lot, cu mențiunea că – totuși – adversarii au fost destul de modești. Prin urmare, golurile au curs unul după altul în poarta slovenilor, singurele note negative ale serii fiind accidentările lui Ivan și Khalaila. La prima vedere vorbim despre simple contuzii, în timp ce în cazul lui Vali Buhăcianu vorbim despre o revenire rapidă, în numai 24 de ore, după ce a părăsit terenul în meciul cu saudiții după o lovitură primită în zona coastelor. De altfel, golgheterul stagiunii precedente a Ligii a 2-a a reușit „tripla” astăzi, ajungând la cota 9 goluri în amicale.
Dar iată succesiunea reușitelor utiste în disputa cu ND Dravinja:
· (min. 3): Pasă lungă Șeroni spre Buhăcianu, care înscrie după ce scoate din joc un adversar și ajunge singur cu portarul
· (min. 22): Același Buhăcianu face 2-0 după ce speculează o neglijență în defensiva adversă, interceptează o pasă trimisă în suprafața de pedeapsă și înscrie pe lângă portar
· (min. 35): Khalaila a înscris după o acțiune personală, încheiată cu șut imparabil la colțul lung, vinclu, din marginea dreaptă a suprafeței de pedeapsă
· (min. 42): Oroian driblează la mijlocul terenului, așează mingea pentru Khalaila, care trimite pe jos tot în colțul lung din aceeași poziție
· (min. 44): Buhăcianu face tripla, după o reluare plasată din interiorul careului
· (min. 64): Oroian e lansat de la mijloc de Isac, pătrunde în stânga și trage din 15 metri pe jos la colțul lung
· (min. 72): Cipri Rus înscrie și el după o pasă bună a lui Khalaila
Dacă în prima parte „Bătrâna Doamnă” a fost destul de pragmatică, nu același lucru se poate spune și despre actul secund. Buhăcianu, în două rânduri, Ursu și Rus au irosit ocazii mari, dar, la fel de adevărat este că și slovenii s-au văzut în careul lui Bulboașă și apoi Opric, acesta din urmă chiar având două intervenții excelente. În ultimul sfert de oră, după accidentarea lui Ivan, Balint a dorit să vadă cum se comportă elevii săi în inferioritate numerică, dat fiind rezultatul rotund și calitatea adversarului.
UTA: Bolboașă (60 Opric) – Ivan, Șeroni, Salka, Deta – Vulturar, Pușcaș – Isac, Khalaila (83 Ursu), Oroian – Buhăcianu (60 Rus).
Vă reamintim că UTA a decis să plece în această dimineață, după servirea micului dejun, de la Rogla, urmând ca jucătorii să fie liberi până luni, când se intră în ciclu săptămânal normal de pregătire a primului meci de campionat, cel de sâmbătă, cu Dunărea Călărași.

Recomandările redacției