Sunt iar clipe de tristețe în familia Bătrânei Doamne, la aflarea veștii că a plecat dintre noi Erhardt Schepp, om de bază în echipa roș-albă în anii ’70. Mijlocașul de odinioară s-a stins din viață vineri, 21 noiembrie, în orașul german Landshut.
Născut pe 12 decembrie 1952 în localitatea arădeană Șagu, Schepp a jucat doar pentru UTA. A intrat pe poarta stadionului arădean de copil și a crescut sub bagheta marelui Andrei Mercea. A promovat în prima echipă în sezonul 1969-1970, jucând patru meciuri în acel campionat pe care UTA l-a câștigat. A strâns aproape 200 de meciuri, ultimul cu caracter oficial datează din toamna târzie a lui 1979. În februarie 1980 a mai îmbrăcat o dată tricoul UTA-ei într-un joc amical cu o echipă din Cehoslovacia, apoi a plecat definitiv în Germania, la care visa de ani buni.
„În Germania a lucrat în logistică, fără să-și uite însă marea dragoste. A avut în preajmă un grup de amici care îndrăgeau UTA, întâlnirile săptămânale fiind pline de savoarea poveștilor din jurul echipei fondate de Baronul Neuman. La fel, prietenii din lumea fotbalului arădean se bucurau de fiecare revedere de aici, pe malurile Mureșului.
Deși pensionar, se bucura să parcurgă zeci de kilometri cu bicicleta, până în urmă cu aproximativ doi ani, când a fost diagnosticat cu o boală incurabilă. Fiica sa, Joanna, i-a fost alături în ultimele clipe.
Odihnește-te în pace, Erhardt Schepp, UTA îți va păstra mereu amintirea!
În fotografie, bucuria unui gol de odinioară, cu Schepp îmbrățișându-i pe Gioni Brosovszky și Kukla (numărul 3)”, susțin cei de la clubul UTA.
Conform ultimelor date centralizate la nivelul Comandamentului Operațional Județean Arad, până la această oră nu au fost înregistrate incidente grave...