birchis pagina

Ioan Crista susţine că Primăria investeşte bani serioşi în drumurile stricate de camioane

Autorităţile locale din Birchiş pregătesc un proiect de hotărâre pentru a pune capăt nesimţirii unor transportatori care îşi încarcă camioanele cu lemne la capacitate maximă, distrugând drumurile comunale. „Avem un drum la Căpâlnaş, pentru care cheltuim în fiecare an sume enorme, dar este distrus de agenţii economici care nu contribuie în niciun fel la reabilitarea lui. Avem două variante, fie reducem tonajul, fie percepem o taxă pentru transportatorii care îl folosesc. Aşa nu se mai poate. Profitul e al lor, iar cheltuiala a noastră”, a declarat Ion Guţu, primarul comunei Birchiş.

Ioan Crista, administratorul comunei, a ţinut să precizeze că se va pregăti un proiect de hotărâre, care va fi supus votului în consiliul local, pentru a pune capăt acestei situaţii. „Maşinile de mare tonaj, în special cele încărcate cu lemne distrug acest drum, pentru că vin cu 40-45 de tone. Îi ştim pe cei care cară lemnele. Nu sunt mulţi. Ne gândim astfel să percepem o taxă, iar banii vor fi introduşi într-un cont special şi vor fi folosiţi numai pentru întreţinerea acelui drum. Nu ne-am hotărât încă dacă va fi aplicată o taxă pe fiecare transport sau pentru fiecare zi. O variantă ar fi să percepem o taxă de un milion de lei vechi pentru fiecare cursă, pentru că bugetul local nu mai poate face faţă. Nu mi se pare corect ca cineva să spargă acel drum, iar noi să-l reparăm”, susţine Crista. Acesta a mai spus că ar exista şi posibilitatea amplasării unui cântar, astfel încât maşinile de mare tonaj să fie cântărite.

Precedente favorabile Primăriei

Administratorul susţine că în ţară există deja câteva precedente, astfel încât speră că hotărârea adoptată de consilieri va trece fără probleme de controlul de legalitate realizat la Prefectură. „ În comuna Izvorul Bârzii din Mehedinţi, pentru maşinile de mare tonaj care depăşesc 20 de tone trebuie să se plătească o taxă. Hotărârea luată de consiliul local de acolo a primit avizul din partea Prefecturii Mehedinţi. În altă   comună din ţară, Dumitreşti, se aplică o taxă similară. Am decis astfel să ne documentăm şi noi şi să procedăm la fel”,  a mai spus Crista.

De menţionat că un pod distrus de camioanele încărcate cu lemne trebuie reparat cât mai repede cu putinţă. În caz contrar, drumul comunal folosit de transportatori riscă să se termine în vale.

 

Recomandările redacției