Să fim lucizi; arbitrajul a fost penibil dar mare parte din responsabilitatea înfrângerii e în curtea noastră

Se spune că noaptea e un sfetnic bun iar aceasta nu este o zicală golită de sens. Reacția emoțională firească ce am avut-o cu toții aseară la finalul meciului a fost una firească. Nu poți sta impasibil atunci când echipa ta este măcelărită de oamenii puși în teren să împartă dreptatea sau, mai prozaic, să împartă echidistant regulamentul. Nu poți să nu reacționezi atunci când antrenorul adversarilor, altfel un fost mare fotbalist al României, te sfidează după meci. Există până la urmă chiar și o datorie morală de a spune că ceea ce este greșit, este greșit. Însă odată exorcizat acest rău prin numirea lui, avem aceeași datorie față de adevăr și realitate, de a redeveni lucizi, de a privi lucrurile în ansamblu și de a  vedea dacă dincolo de deciziile arbitrilor, există și alte lucruri importante care au determinat rezultatul de aseară. Și din păcate chiar sunt. Dacă dăm la o parte vălul mai mult sau mai puțin iluzoriu creat de dominarea teritorială din final, care a culminat cu un penalty neacordat, o să vedem limpede că UTA a jucat un fotbal de nivel bun doar 15 minute, în startul reprizei secunde. În rest, timpul de joc a fost împărțit între o primă repriză catastrofală și o ultimă treime mediocră. Să le luăm pe rând.

Există în fotbal o teorie conform căreia este foarte periculos să schimbi sistemul de joc în timpul campionatului, mai ales dacă noul sistem este unul cu care echipa nu este obișnuită. Jucătorii își pierd reperele, nu au automatisme iar riscul de a greși atât din punct de vedere al plasamentului cât și al transmiterii balonului crește. În special modificarea sistemului defensiv comportă riscuri majore, ținând cont că acolo se poate vedea pe tabelă orice greșeală. Laszlo Balint a decis ieri să ignore această teorie, trimițând în teren o formulă pe care l-a început am considerat-o un 5-4-1 dar care în teren s-a dovedit a fi mai degrabă un 5-3-1-1, cu trei fundași centrali (Chindriș, Benga și Hoxhallari), doi jucători de bandă (Vukcevic și Abeid), trei mijlocași în zona centrală a terenului (Pop, Anton și Cascini) plus Willie Barbosa în spatele lui Milosevic. Formula era menită să asigure UTA-ei mai multă siguranță defensivă, să aglomereze mijlocul terenului și să-i ofere elasticitate pe faza de contra-atac. Din păcate niciuna dintre acestea nu s-a întâmplat. Asupra careului UTA-ei a fost o presiune constantă pe tot parcursul primei reprize iar apărarea noastră, deși suplimentată cu un om, prin apariția lui Hoxhallari, a fost deșirată extrem de ușor. Clujenii au dominat individual flancurile, i-au făcut pe fundașii noștri centrali să iasă în lateral iar spațiile căscate în defensiva noastră le-au permis să amenințe poarta lui Kucher. Mijlocul terenului a fost și el inexistent asta și pentru că între apărare și zona mediană nu au existat trasee iar orice minge recuperată era urmată aproape imediat de o pasă ce nu-și găsea adresantul. Evident că în aceste condiții jucătorii din atac au fost izolați. UTA a avut o singură ocazie, în minutul 12, când Vukcevic a reușit o incursiune în banda dreaptă, mingea a ajuns cu noroc la Milosevic dar finalizarea acestuia a lăsat de dorit. În acest timp, la poarta cealaltă a fost bombardament iar faptul că echipa noastră a intrat la pauză cu deficit de doar un gol a fost un mare noroc.

N-am înțeles de ce după golul primit repede (minutul 15), Laszlo Balint nu și-a acceptat și îndreptat eroarea mai repede. Nu doar că nu mai era nimic de apărat dar era clar că echipa sa era complet depășită iar sistemul gândit nu funcționa. Cum spuneam, am fost ocrotiți cumva de șansă (nu aducem aici în discuție penalty-ul ratat de CFR pentru că el nu trebuia să existe) iar antrenorul a mutat corect la pauză. A revenit la clasicul 4-2-3-1, scoțându-l pe Hoxhallari și introducându-l pe Otele plus a mai făcut o schimbare post pe post, trimițându-l pe Ubbink în locul lui Barbosa, care, făcând o paranteză, pare genul de jucător ce are nevoie de condiții ideale pentru a produce ceva. În noua (de fapt vechea) formulă UTA a surprins total echipa lui Dan Petrescu, care sub impresia primei reprize a părut că a ieșit pe călcâie de la cabine. Mingea a început să circule mai rapid și mai exact iar la faza golului din minutul 47 echipa noastră a beneficiat în sfârșit de o finalizare de calitate, semnată de Rareș Pop. Din păcate jucători mai experimentați, precum Anton și Ubbink, n-au arătat aceeași calitate imediat, în două faze care i-au adus în poziții foarte bune de șut, astfel că UTA a ratat șansa de a-și lovi (poate) decisiv un adversar năucit.

Dacă prima repriză a fost una al cărui eșec stă covârșitor în cârca antrenorului, pentru ceea ce s-a întâmplat în partea a doua însă, jucătorii trebuie să-și asume responsabilitatea cvasi-totală. Golul marcat de CFR în minutul 62 a fost prilejuit de un lanț inacceptabil de erori individuale: Benga sare pe sub balon, Kucher ezită să iasă într-o zonă pe care, mai ales la înălțimea sa, trebuia să o domine, iar Chindriș este neatent și-l scapă pe Yuri care înscrie. Imediat după aceea vine eliminarea lui Malica și, de data aceasta Balint are reacție imediată. Abeid vine în flancul lăsat liber de accidentarea lui Vukcevic, iar pe banda stângă a apărării este introdus Roger, jucător eminamente ofensiv. De asemenea renunțăm la un mijlocaș central (Cascini) pentru un al doilea atacant, Postolachi. Iar spre final este trimis în teren chiar un al treilea, Pașcalău în locul lui Pop. Tactic, ca așezare și ca și prezențe individuale, UTA avea tot ce-i trebuia pentru a-și crea, în superioritate numerică, ocaziile care să-i aducă măcar egalarea dacă nu și victoria. Din păcate însă, deși a avut mai bine de 25 de minute la dispoziție, UTA și-a creat doar o ocazie și jumătate: ratarea lui Milosevic unde nu s-a dat penalty iar apoi, în prelungiri, reluarea din plonjon a lui Postolachi, pe lângă poartă. În rest, jucătorii noștri extrem de bine plătiți raportat la poziția în care se află echipa lor, n-au fost capabili să facă diferența. Roger n-a venit cu nimic inventiv, Otele s-a mărginit la driblinguri în bandă rămase fără continuare, Ubbink a avut doar sclipirea din final, Postolachi s-a încurcat în minge la o fază promițătoare iar Milosevic n-a reușit să se impună în fața fundașilor adverși. Am văzut din nou centrări mediocre, șuturi defectoase, pase la siguranță și finalizări aproximative. Blindată de jucători care teoretic ar putea să facă diferența din punct de vedere tehnic, UTA a arătat neputincioasă în ciuda superiorității numerice.

Revenind la ideea de start, este de necontestat că arbitrajul a fost catastrofal. Însă ar fi foarte bine dacă despre arbitraj nu ar vorbi antrenorul. Dacă tot a fost vocal în presa centrală cu două zile înainte de meci, când și-a permis aroganțe la adresa patronului CFR-ului, Neluțu Varga, Alexandru Meszar ar trebui acum să arate aceeași „vivacitate“ și să ducă până la capăt această bătălie pe care chiar el a pornit-o prin afacerea Roger. Iar în acest timp Laszlo Balint ar trebui să se ocupe de analiza propriilor greșeli. Deja devine exasperant faptul că antrenorul UTA-ei trebuie să-și îndrepte aproape meci de meci erorile pe care le comite în startul partidei. Fie că vorbim de jucători titularizați ce nu performează la un nivel măcar acceptabil (Roger de două ori, Willie Barbosa ieri), fie că vorbim de-a dreptul de cazuri în care echipa este complet depășită (la Craiova, acasă cu Mioveni, din nou ieri), a devenit un obicei ca UTA să arunce pe apa sâmbetei câte 45 de minute din meci. Dacă ținem cont de acest aspect, nu-i de mirare locul în clasament.

Iar domnii jucători ar trebui să nu se mai ascundă în spatele culpei colective ci să iasă și să își asume fiecare responsabilitatea individuală. Fiecare dintre ei performează cu mult sub standardele cotei și mai ales al salariului pe care-l încasează. Dacă au știut la negocierea contractelor să își respecte statutul, sunt obligați să o facă și în teren. Iar dacă nu pot, să vină în fața tuturor și să recunoască faptul că acele contracte semnate cu clubul, pe salarii care le depășesc pe cele pe care le iau colegii lor care sunt pe primul loc în Superliga, reprezintă o impostură.