Am să relatez un fapt foarte autentic de viaţă. În urmă cu câteva decenii, într-un sat de lângă Sântana-Arad (nu-i spun numele, personajele încă trăiesc) s-a petrecut un fapt ieşit din tiparele micii localităţi. Un tânăr a fost surprins de tatăl unei fete în timp ce întreţinea cu ea relaţii intime. De care-or fi fost ele. Cert este că relaţiile erau foarte intime şi cam interzise de comunitatea satului, foarte conservatoare pe acea vreme. Supărat nevoie mare, în miezul nopţii, tatăl fetei s-a luat cu parul după ticălos, urlând în gura mare, de a trezit tot satul: Mă tu ai îndrăznit să-mi necinsteşti fetiţa, să-mi faci familia de râs? Stai, mă, să-ţi crăp capul, ticălosule! Mi-ai terfelit fata în noroi, ai s-o plăteşti tu! Am să te snopesc în bătaie nesimţitule! Şi gonea în draci, urlând pe străzile răcoroase ale satului, să-i dea o corecţie armăsarului nesimţit, care i-a dezonorat fiica. Normal, satul, care habar n-ar fi avut despre iubirea păcătoasă a celor doi, poate n-ar fi aflat-o niciodată. Iar fetiţa ar fi avut  onoarea neştirbită. Dar aşa, satul a avut ce povesti o bună bucată de timp. Ba, tărăşenia tatălui care a luptat pentru onoarea fiicei sale a ajuns şi-n judeţele vecine. Toţi râdeau de prostia părintelui care şi-a dezonorat, de fapt, fiica. Şi-i bine c-a urlat iubitorul tătic, căci altfel nimeni n-ar fi putut cunoaşte această pildă cu lupta greşită pentru dezonoare. Uneori e mai bine să taci mâlc, chitic şi să rămâi mut ca un peşte. E mai favorabil ţie-ţi.
Cam aşa se petrece şi-n politica noastră dâmboviţeană. Voi fi neutru, aşa că încă de la început fac precizarea că mă voi referi doar la principii, nicidecum la grupări politice, la indivizi cu nume şi porecle sau la întâmplări şi fapte care vor conduce direct la aceştia. Aşa cum îi stă bine unei ţări cu scaun la cap, democratice, şi în România guvernele s-au succedat, după 1989, unul după altul, iar odată cu ele şi oamenii politici. De regulă, noul guvern făcea tocmai pe dos faţă de ce făcea cel la care i-a luat locul. Şi tot aşa, până în zilele noastre. În felul acesta nici nu-ţi mai trebuia un program de guvernare: îl ai în faţă pe cel de dinainte, al adversarului. Ajuns la putere, iei programul de guvernare al inamicului, şi  în loc de „da“ scrii „nu“ iar în loc de „nu“ scrii„da“; şi gata-i programul după care te ghidezi. De aceea reforma din Sănătate, Învăţământ, Transporturi ş. a. arată ca dracu. Rămâne realizat doar ce s-a putut face în timpul unei guvernări. Nimic nu se continuă. Se pune „nu“ şi se începe de la capăt. Cu „da“.
În relaţiile cu străinătatea este la fel. Pârâm în draci pe la forurile internaţionale entităţi politice româneşti care ni-s adverse, fără să ne gândim că facem rău, de fapt, României. Urlăm din toţi rărunchii despre instituţiile Statului Român care sunt manipulate, sunt ilegale şi care fac politica nu ştiu cărui bursuc politic. Ne beştelim ţara fără nici un Dumnezeu, arătându-ne lumii şi Europei părţile ruşinoase, precum o fac unele conaţionale de-ale noastre, cele îmbrăcate în cătrinţe colorate.
Iar mahării Europei râd de noi, se distrează şi ne socotesc nişte neica-nimeni, care-şi bat joc de propriul popor, de propriul interes.
Precum şi-a bătut joc acel tată descreierat de fiica lui, la începutul acestor rânduri.

Recomandările redacției