Au fost două zile de sărbătoare pentru comuna Șagu, în care s-au împletit programele dedicate celor mici și tineri cu tradițiile noastre strămoșești, menținute prin portul și cântecul popular. „Suntem la a X-a ediție a sărbătorii comunei Șagu prin care ne-am propus acum zece ani să păstrăm tradițiile românești și să ducem mai departe tot ceea ce înseamnă tradiție, obiceiuri, spiritualitate și ce înseamnă dragoste față de noi, ca popor român. Îmi doresc ca tradiția românească să nu piară, ar fi păcat. Tradiția și istoria poporului român trebuie să rămână, pentru a nu piere ca nație“, ne-a declarat Emilia Brăneț, primărița comunei Șagu.

Și într-adevăr, paleta coloristică dată de sutele de copii îmbrăcați în cele mai frumoase și cochete costume populare au oferit imaginea unei Românii în miniatură, adunată în fața Căminului cultural din Șagu. S-a cântat, s-a chiuit, s-a jucat și s-a întins o horă prin care s-a demonstrat că Șagu ține la tradiție și sunt șanse ca obiceiul să fie dus mai departe de tinerele generații. Cel puțin, la Șagu.

A fost o adevărată plăcere să mă alătur cetățenilor din Sagu pentru a celebra tradițiile locale și a discuta despre proiectele care pot impulsiona dezvoltarea acestei frumoase comune.

Am fost profund impresionat de energia și entuziasmul cu care întreaga comunitate și-a promovat cultura și tradițiile. Astfel de evenimente ne amintesc cât de esențiale sunt unitatea și colaborarea în construirea unui viitor mai bun.

Mulțumesc primarului Emilia Braneț și tuturor organizatorilor pentru efortul remarcabil depus în organizarea acestei sărbători deosebite.

Să ne bucurăm de acest moment special. La mulți ani, Șagu!, a declarat deputatul PNL Glad Varga.

Mai departe, de la Căminul cultural, copiii, îndrumați cu duioșie dar strictețe de către profesorii coordonatori, s-au îndreptat spre Primăria Șagu, unde au fost primiți de către Emilia Brăneț. Primărița, pe al cărei chip nu s-a putut ascunde emoția și admirația față de seriozitatea și frumusețea celor mici, le-a mulțumit și le-a dat câteva sfaturi pe care să le urmeze de-a lungul vieții. Alăturându-se celor mici, Emilia Brăneț s-a dus în mijlocul lor și au încins câteva jocuri. După aceea, întreg alaiul a plecat înspre Biserică, unde a avut loc o slujbă de mulțumire și de binecuvântare.

După slujbă, parada portului popular a continuat, totul mutându-se la scena din parcul central din Șagu. Aici, spectacolul folcloric, prezentat de Claudia Deac, s-a întins până noaptea târziu.

Spectacolul folcloric a fost susținut de ansamblurile folclorice Zestrea Datina Șagu, Junii Socodorului, Arădeana din Arad, Românașul Zădăreni, Aldeșteana din Aldești, Călușaru, Păstrătorii tradițiilor din Șicula.

Printre artiștii invitați s-au numărat: Diana Georgiana Mihuț, AS Band, Orchestra Ansamblul Frații Șandru, Ioana Luguzan Roxin, Diana Selagea, Felicia Costa, Simona Stănilă, Daiana Nădavan și Dacis Band, Radu Sebastian Gîș.

Invitații speciali ai serii de duminică au fost Stelele Bihorului, Mihai Teacă, Adrian Stanca, Oana Bozga, Lavinia Goste și Marius Zorilă, Cornelia și Lupu Rednic.

Prin evenimentul de astăzi, prin participarea tuturor ansamblurilor și a tuturor invitaților, ne străduim să ducem tradiția mai departe. Ne bucurăm de toți cei care sunt alături de noi, le mulțumim, sper că s-au simțit bine și le dorim multă sănătate și la mulți ani!“, ne-a declarat Cristian Goronea, viceprimarul comunei Șagu.

Atmosfera a fost una pe măsura temperaturilor de afară, adică încinsă. Lumea a dansat, iar înaintea focurilor de artificii, aproape toți cei prezenți, în frunte cu primărița Emilia Brăneț, viceprimarul Cristian Goronea – flancat îndeaproape de frumoasa sa soție, vicepreședintele Consiliului Județean Arad – Răzvan Cadar, s-au prins într-o horă, iar apoi mai multe „învârtite“, animați de Cornelia Rednic, care a coborât de pe scenă în mijlocul celor prezenți.

Petrecerea s-a întins până târziu în noapte.

Video1: https://www.facebook.com/glsa.ro/videos/355539194287201

Video2: https://www.facebook.com/glsa.ro/videos/1068618444833146

Video3: https://www.facebook.com/glsa.ro/videos/1018048010070310

Video4: https://www.facebook.com/glsa.ro/videos/475868058589448

Recomandările redacției