Detașamentul de Pompieri Ineu a fost nevoit să intervină acum aproximativ jumătate de oră cu două autospeciale de stingere pentru un incendiu care a izbucnit în localitatea Susag, comuna Craiva.
Se pare că incendiul a izbucnit la un saivan în care sunt depozitați baloți de paie.
Pentru stingere a fost nevoie de o autospecială de capacitate medie și una de capacitate mare și 8 subofițeri care s-au mobilizat pentru a stinge focul cât mai repede cu putință.
La momentul sosirii echipajelor, flăcările se manifestau violent și generalizat la întreg saivanul. În momentul de față, pompierii sunt în misiunea de stingere a incendiului.

Recomandările redacției