utarezUTA a legat două victorii și – teoretic – Adrian Marțian nu ar mai avea motive să întârzie plata salariilor restante din 15 octombrie. Pentru unii fotbaliști, gen Popescu, Ardelean, Zanardini, Horvat sau Firțulescu, care se pregătesc în Calea Aurel de la finalul lunii iulie, această primă retribuție este mai mult decât binevenită, însă patronul „alb-roșiilor” spune că totul depinde de ceea ce va avea de spus Eugen Trică. „În primăvară, am pățit-o în două rânduri, așa că acum suflu și în iaurt. Îmi amintesc că am dat bani înainte de meciurile de la Mioveni și Vâlcea și am pierdut fără drept de apel. Dacă Trică spune că nu este niciun pericol să se mai întâmple la fel și că va găsi el o metodă prin care să gestioneze situația, jucătorii își vor primi salariile săptămâna viitoare. Bani sunt, doar că nu aș vrea să fim moi cu Universitatea Craiova”, a explicat șeful arădenilor.

Recomandările redacției