Câştigul salarial mediu net a fost 4.543 lei, în luna mai, în scădere cu 21 lei (-0,5%) faţă de luna aprilie 2023. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (10.478 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.449 lei), arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În luna mai 2023, câştigul salarial mediu brut a fost 7.229 lei, cu 82 lei (-1,1%) mai mic decât în luna aprilie 2023. Câştigul salarial mediu net a fost 4.543 lei, în scădere cu 21 lei (-0,5%) faţă de luna aprilie 2023. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (10.478 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.449 lei)”, arată datele INS. Comparativ cu luna mai a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 15,7%.Indicele câştigului salarial real1 a fost 104,6% în luna mai 2023 faţă de luna mai 2022. Indicele câştigului salarial real a fost 98,9% în luna mai 2023 faţă de luna aprilie 2023. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 232,7%, cu 2,6 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna aprilie 2023. Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 18,4% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), cu 16,8% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv în telecomunicaţii; între 6% şi 10,5% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, activităţi de editare, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii); între 3% şi 6% în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, fabricarea altor mijloace de transport, alte activităţi extractive, fabricarea produselor din tutun, cercetare-dezvoltare, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, tranzacţii imobiliare, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, transporturi pe apă, fabricarea băuturilor. Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 11,9% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor; între 4,5% şi 9% în extracţia minereurilor metalifere, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice; între 1,5% şi 3,5% în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, transporturi aeriene, alte activităţi industriale n.c.a., captarea, tratarea şi distribuţia apei, construcţii, fabricarea de mobilă, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, industria metalurgică.În sectorul bugetar, în luna mai 2023, câştigul salarial mediu net a crescut uşor comparativ cu luna precedentă în administraţie publică (+1,3%), iar ȋn sănătate şi asistenţă socială a înregistrat o uşoară scădere (-0,3%).În învăţământ, câştigul salarial mediu net a crescut faţă de luna precedentă cu 19,3%, respectiv cu 779 lei. La niverl de județ salariul mediu brut este cu circa 1.000 de lei , mai mic decât cel la nivel național, iar asta înseamnă un  mediu net de circa 3.900 de lei. Adică vreo 600 de lei mai puțin. (sursa:news.ro)

 

Recomandările redacției