În perioada 27 decembrie – 2 ianuarie, polițiștii de imigrări au efectuat, la nivel național, 41 de acțiuni, controale și verificări, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 89 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 22.200 de lei.
În urma activităților desfășurate au fost depistați în situații ilegale 21 de străini.
Polițiștii de imigrări au înregistrat 1.124 de cereri de obținere a avizelor de angajare în muncă, au fost aprobate alte 638 de astfel de documente, iar 147 au fost respinse.
De asemenea, au fost înregistrate 880 de cereri de prelungire a dreptului de ședere, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 194 din 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar în aceeași perioadă au fost emise 745 de permise de ședere temporară și pe termen lung.
Totodată, au fost emise (remise) premise de protecție temporară pentru 264 de beneficiari, în contextul punerii în aplicare a prevederilor Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri.
La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 14,6 %.