Probabil din lipsă de altceva sau pur și simplu datorită faptului că odată cu înaintarea în vârstă devii din ce în ce mai nostalgic și atras de tot ceea ce înseamnă vechi, am urmărit serile acestea festivalul de la Sanremo. Evenimentul muzical de la țărmul Mării Mediteraneene îmi este familiar de când eram copil și nu știu alt prezentator decât cel care este și în prezent. Practic, Sanremo este prezentat de 40 de ani de aceeași persoană, festivalul în sine având o tradiție de 74 de ediții.

Este uimitor ca un astfel de eveniment să dateze de atâta timp, iar tocmai de aceea până și privitul la Rai Uno, televiziunea publică italiană care prezintă festivalul de 74 de ani, te responsabilizează parcă și pe tine, ca simplu spectator. Parcă ai în fața ecranelor o bijuterie protejată de lege, pe care trebuie să o privești cu mult respect și admirație. Lucru care de altfel nici nu ai cum să nu îl faci: este imposibil să nu admiri longevitatea acestui eveniment, grandoarea sa, scenele fascinante, spectacolul de lumini, eleganța tuturor celor implicați – de altfel proverbială italienilor, faptul că deși este un festival al muzicii ușoare fiecare piesă și cântăreț este acompaniat de orchestră simfonică și uneori cor academic, vitalitatea, energia transmisă și așa mai departe.

Longevitatea festivalului este dată, în cea mai mare măsură, de către cei cărora le este dedicat: spectatorilor, publicului, celor din fața televizorului, italienilor. Și este de-a dreptul fascinant să vezi reacția celor din sală, mulți trecuți demult de prima tinerețe, care aplaudă frenetic, râd, zâmbesc, dansează, apreciază tot ceea ce li se oferă. Asta în ciuda faptului că eu, ca român, am văzut destule părți negative la acest festival: în ciuda siguranței transmise, a șarmului apodictic, a eleganței și naturaleții sale, prezentatorul a fost destul de fad și lipsit de inspirație în alegerea glumelor. Adică se străduia să glumească întruna, dar îi lipseau poantele. În plus, după 40 de ani de experiență, cred că ar fi trebuit să fie mai inspirat în crearea scenelor, în momentele de prezentare a invitaților, care au beneficiat de mult prea multă libertate în a-și da frâu liber logoreei interminabile și obositoare. Pur și simplu prea mult… și neinspirat. Apoi, lipsa de inventivitate, de reacție, în fața unor invitați celebri. John Travolta a fost invitat într-una din seri, însă omul pe lângă că nu a avut niciun discurs, nu a apucat să scoată nici măcar o vorbă. În schimb, a dansat pe scenă alături de prezentator și un alt invitat, până le-a căzut limba de un cot. Toți trei „dansatorii“ – în lipsă de altceva mai inspirat, aveau aproape 70 de ani. Pentru 700.000 de euro cât a primit John Travolta pentru a fi prezent la festival, nu știu dacă dansul „Rățuștii“, la 70 de ani, alături de alți doi colegi de vârstă, a fost cea mai dorită scenă la Sanremo.

În schimb, dacă nu a apucat să vorbească Travolta, au făcut-o cu vârf și îndesat alții, care nu se mai opreau. Discursuri lungi, logoree multă, pline de patetism, teatralitate și de foarte multe ori penibil. Nu mai pun la socoteală că majoritatea pieselor din concurs sunt plictisitoare, lipsite de o linie melodică inspirată, textele sunt banale, iar calitatea vocală a multora dintre cântăreți nu prea există.

Dar italienii văd altfel lucrurile și probabil că e mai sănătos așa. Nu auzi critici, spectatorii, după cum am mai spus, sunt încântați, se distrează, se simt bine, aplaudă, cântă și se bucură de viață și de ceea ce văd și ascultă. Poate tocmai de aceea, printr-o astfel de atitudine pe care ar trebui și noi să ne-o însușim și să renunțăm în a mai vedea părțile rele din tot, să fim mai maleabili, înțelegători, deschiși și senini, italienii reușesc să țină viu un festival care datează de 74 de ediții, în timp ce la noi festivaluri importante precum Cerbul de Aur, Mangalia sau Mamaia au apus demult.

  • joe spune:

    Hi Mate,

    I need a guest post on your website : https://www.glsa.ro/
    Please, let me know the below queries

    Needs,
    Do-follow links?
    No sponsor tag?
    Permanent post?
    Payment made by PayPal do you have?
    Can you accept casino and forex links?

    Looking for your response from you.

    Thanks & Regard
    jeo

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției