Șanse de finanțare pentru grupurile de producători, prin AFIR

0
141

Grupurile de producători arădeni au oportunitatea de a accesa fonduri pe Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a lansat de curând o nouă sesiune de primire a cererilor de finanțare pentru înființarea și funcționarea grupurilor de producători în sectorul agricol și în cel pomicol, prin submăsurile 9.1 și prin 9.1a din cadrul PNDR 2020.

Sesiunea se desfășoară până pe 30 septembrie 2019, ora 16:00, iar alocarea financiară anuală este de 7.729.354 euro pentru submăsura 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol” și de 5.300.811 euro pentru submăsura 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”. Pragul minim al punctajului pe care trebuie sa îl întrunească o cerere de finanțare pentru depunere este de 10 puncte.

Sprijinul public acordat este 100% nerambursabil şi nu poate depăşi suma maximă de 100.000 euro/an și 10 la sută din valoarea producţiei comercializate în primii cinci ani de la recunoaștere. Fondurile, acordate în baza unui plan de afaceri sunt forfetare, degresive, plătite în tranșe anuale, pentru o perioadă care nu poate depăși 5 ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut.

Cererile de finanțare se depun on-line pe pagina de internet a Agenției, www.afir.info, până în data de 30 septembrie 2019, ora 16:00 sau până la epuizarea fondurilor disponibile. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții de fonduri nerambursabile au la dispoziție Ghidul solicitantului care poate fi consultat gratuit pe site-ul agenției, la secțiunea Investiții PNDR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.