Fondul suveran de investiţii de 1.400 miliarde de dolari din Norvegia, cel mai mare din lume, a raportat marţi pierderi de 2,1% în al treilea trimestru, deoarece toate clasele de active au înregistrat o scădere a valorii, transmite CNBC. Aşa-numitul Government Pension Fund Global a consemnat o pierdere de 374 de miliarde de coroane norvegiene (34 de miliarde de dolari) în trimestrul al treilea, invocând o perioadă de trei luni mai slabă, comparativ cu prima jumătate a anului. Rezultatele au fost încă cu 0,17 puncte procentuale mai puternice decât randamentul indicelui de referinţă al fondului. Fondul a raportat ultima dată o pierdere trimestrială în urmă cu un an. Pierderea vine într-un moment în care piaţa rămâne îngreunată de preocupările pe termen mai lung legate de mediul economic mai larg.
”Bursa de valori a înregistrat un trimestru mai slab în comparaţie cu cele două trimestre precedente”, a declarat Trond Grande, directorul generaladjunct al Norges Bank Investment Management, într-un comunicat. ”În special sectoarele tehnologice, industriale şi cele ale consumatorilor discreţionari au contribuit negativ la rentabilitate”, a adăugat el.
Fondul suveran gigant al Norvegiei a fost înfiinţat în anii 1990 pentru a investi veniturile excedentare din sectorul petrolului şi gazelor din ţară. Până în prezent, fondul a investit în peste 9.200 de companii din 70 de ţări din întreaga lume.Fondul a raportat o pierdere trimestrială de 3,3% din investiţiile sale în imobiliare nelistate, în timp ce pierderea investiţiilor în infrastructura de energie regenerabilă a fost de 2,4%. La sfârşitul celui de-al treilea trimestru, acţiunile reprezentau 70,6% din investiţiile fondului, o uşoară scădere faţă de cele trei luni precedente. (sursa:news.ro)