Se împlinesc 20 de ani de când Dorobanți a devenit din nou comună, după ce s-a desprins de orașul Curtici. „Cu această ocazie, vă așteptăm cu drag în data de 7 aprilie, la Casa de Cultură, la un eveniment cultural. Programul începe de la ora 11.00 cu o Slujbă religioasă la Biserica Catolică”, a declarat Erika Korondi, primarul comunei Dorobanți.
De la ora 17.00 vor avea loc discursuri ale personalităților locale și invitați, iar de la ora 17.30 începe un spectacol în cinstea evenimentului cu grupul de ceterași. De asemenea, vor avea loc dansuri populare maghiare și un recital al corului „Szalbek“.
„Cele trei ansambluri de țiterași sunt următoarele: „Rónasági“ – alcătuit din copii cu vârste între 6 și 8 ani; „Naprafargó“ – de la 8 la 16 ani și „Kikelet“ – de la 16 ani în sus, fără limită de vârstă. Instructorul celor trei ansambluri este Juhász Kálmán, care vine special din Ungaria pentru a-i învăța pe membri celor trei grupuri de țiterași să cânte la instrument. De asemenea, comuna noastră mai deține un cor de adulți: „Szalbek“, condus de Almási Gábor”, ne-a spus Erika Korondi.